E toiul verii. Prinşi în clipa fierbinte refuzăm să privim înainte, şi anume la ceea ce ne paşte odată cu venirea toamnei. După cum s-a anunţat deja, de la 1 septembrie preţul băuturilor alcoolice va creşte în mod  alarmant din pricina eter­nei majorări a accizelor per hectolitru, dar asta nu e tot. Cumulată cu riscul de a pierde din pricina vipiei recolta de prune, scumpirea băuturilor cu grade şi epoleţi ne-ar putea arunca ţărişoara suferindă de caniculă în căldurile unui război civil. Şi nimeni nu trage un semnal de alarmă şi spune un răspicat: Trebuie să facem ceva pentru a salva prunii!
Trecem zilnic pe lângă ei şi- i vedem împovăraţi cu rodul ce ne va bucura şi înălţa spiritul după distilare. Cocârjaţi sub povara albastră, având crengile rupte şi împodobite cu fructe date-n pârg, prunii se aseamană cu nişte mucenici lăsaţi să moară la răspântii după ce au fost răstigniţi de păgâni. Şi păgâni am fi şi noi dacă n-am face ceva să-i salvăm din cuptorul în care i-a aruncat canicula acestui august fierbinte. Cum vremea nu dă semne de ameliorare iar România nu dispune de arma meteorologică, singura soluţie ar fi organizarea unor procesiuni religioase care să aducă ploaia binecuvântată. Deoarece fructele sunt într-un număr impresionant iar în majoritatea cazurilor dispuse ca un roi de albine nu se mai pot coace în mod uniform şi asta afectează în mod deosebit de grav recolta pe care Domnul ne-a dăruit-o în anul de graţie 2013. Ar fi regretabil să repetăm catastrofa din 2009 când prunele s- au uscat efectiv în pomii supraîncărcaţi şi n-au mai fost bune pentru a se extrage din ele mana cerească dublu distilată.  Având damigenele pline cu binecuvintarea recoltei record din 2008, atunci n-am dat atenţie nenorocirii şi am plâns amarnic în anii ulteriori de secetă prunicolă, secetă ce ne-a afectat precum o plagă a Egiptului buzunarele şi ficaţii din pricina consumului de spirtoase mortilice aflate-n comerţ. Alea care vor prospera odată cu majorarea accizelor şi uscarea în pom a recoltei de prune.
Rog ca măcar în ceasul al 12-lea conducerea Arhiepiscopiei arădene să ia atitudine şi printr-un efort fără precedent, să mobilizeze toată suflarea-n sutană pentru a se ruga alături de drept­ credincioşi pentru a salva ce mai poate fi salvat, şi implicit, să ajute la naşterea unei noi generaţii de aur în anul ce va urma. Împreună putem salva recolta iar odată cu asta sănătatea şi sporul demografic al naţiunii de la dezastru, totul la pachet cu exterminarea din faşă a odioasei evaziuni fiscale pe produse alcoolice. Iar popimea şi-ar mai spăla din imaginea terfelită de goana după averi mai mult sau mai puţin cinstite.
Cuvintele sunt de prisos, e timpul să trecem la acţiune. În numele României, vă ordon: Salvaţii prunii!

Recomandările redacției