icimUniv.Goldiş ICIM are programate în luna ianuarie 8 meciuri pe toate trei fronturile (Liga Naţională, Cupa României şi Liga Europei Centrale), dintre care câteva sunt considerate dificile. Arădencele încep cu dubla din Cupa României cu CSU Alba Iulia, apoi au meci acasă în campionat cu Universitatea Cluj, deplasare la Viena în Liga Europei, deplasare, în campionat, la Timişoara, din nou dublă cu Alba Iulia (Liga Naţională şi Liga Europei) şi deplasare la Târgovişte, în derby-ul clasic al baschetului feminin. Cu toate acestea, parcursul de până acum al campioanei „en-titre” îi dă speranţe preşedintelui Univ.Goldiş ICIM:
„Nu avem motiv să
schimbăm ceva”
„Surprize pot apărea în pauza competiţională la nivel de lot, dar nu la noi, probabil la alte echipe. La noi sistemul funcţionează, şi nu avem nici măcar o jumătate de motiv să schimbăm ceva. Am încredere în acest colectiv, căruia îi mulţumesc pentru ce a realizat până acum. Ne aşteaptă un început de an infernal, meciuri cu Alba Iulia, deplasare la Viena şi meci la Târgovişte. Suntem însă obişnuiţi cu un asemenea ritm, iar acest club, cu experienţa sa de 20 de ani, s-a menţinut în toate topurile posibile. Nu vreau să îi uit pe suporterii noştri şi pe iubitorii sportului din Arad, cărora, la sfârşit de an, le urez sărbători fericite”, spune Marcel Urban.

Recomandările redacției