LazarUnul dintre artiştii de la Filarmo­nică, care a fost concediat şi apoi repus în drepturi de instanţă a primit, zilele trecute, un document de-a dreptul halucinant semnat de directorul Alin Văcean şi înregistrat cu numărul 130/28.01.2013.  Managerul i-a trimis lui Săndel Lazăr o „mustrare pertinentă – ultimatum de reparare a fagotului din dotare” care poate fi catalogată ca fiind cel mult ca un pamflet, nicidecum un act oficial. În cele ce urmează vă redăm cea mai mare parte a  mustrării, aşa cum a fost redactată de Văcean. „M-am aşteptat… ca după binemeritata-ţi pauză indisciplinară, în care ţi-ai adihnit ancia turbulentă pe coridoarele tribunalului, să ai doleanţe iraţionale şi să invoci cereri tardive. Reţine acest amănunt! Examenele luate, validarea de către Primăria Municipiuli Arad şi funcţia, imi permit, şi cel mai important, imi impun să iau anumite decizii! Cererea ta incompletă şi superficială făcută, «comanda ta» de achiziţionare a unui fagor, a fost, în primul rând tardivă! Lista complexă şi completă pentru necesarul de instrumente noi pentru filarmonică, a fost definitivată de mine, împreună cu Serviciul Buget al Primăriei Arad. «Comanda ta» nu a fost o inovaţie managerială a ta, ce automat iţi pune în braţe un fagot nou-nouţ, potenţial instrument al filarmonicii cu care să-ţi confecţionezi ciubucuri ilicite. (supoziţii demonstrabile!)”, se arată în începutul „documentului”.
Fagotist comparat cu un şofer
În continuare Văcean susţine că achiziţionarea de instrumente reprezintă un punct din proiectul său de management, după care face o comparaţie între Lăzăr, un fagotist cunoscut pe plan naţional şi internaţional, cu un… şofer de la Primărie.   „Era un proiect amplu la care se lucrase deja. Un proiect complex ce continuă şi anul acesta, un punct important în proiectul meu de management – acela de achiziţii de instrumente muzicale pentru filarmonică. La fel de important ca acela de a lărgi componenţa orchestrei simfonice, de a angaja instrumentişti noi, inclusiv fagotişti, pentru care prevăzusem şi instrumente în dotare. Ei bine, dacă cererile mele de a-mi permite legal să angajez instrumentişti sunt încă în aşteptare, unele instrumente, cu eforturi manageriale, deja sunt cumpărate. În comparaţie, un şofer angajat din cadrul Primăriei, e liber să facă nenumărate cereri de achiziţionare a anumitor autoturisme («comenzi»! te citez), chiar cu specificaţia exactă a modelului. Dacă la un moment dat, primăria chiar va achiziţiona un astfel de autoturism (cu o valoare de aproximativ 20.000 de euro!!), asta nu înseamnă că maşina va fi atribuită direct în custodia acelui şofer, pentru simplu motiv că maşina «a fost cumpărată în baza cererii formulate de mine» (vezi nr.44/ 11.01.2013)… În niciun caz, şoferul cu aspiraţii oportuniste, NU va intra în posesia autoturismului, pentru că el în weekend să plimbe mirese, sau în momentul când vor muşchii lui să-şi suspende postul, să călătorească cu maşina primăriei prin Alaska, să care dale de beton sau să facă trafic cu cartofi…!”, mai scrie mana­gerul în mustrare.
„Vituperatorul Val-Vârtej… un sincopat”
Alin Văcean îi transmite artistului că a făcut anumite „golănii”, îl porecleşte „Vituperatorul Val-Vârtej” şi îi transmite că este „un sincopat”. „Devine chiar abositor, că ţie «Vituperatorul Val-Vârtej» (odată suspendat, odată pe vapor cu fagotul filarmonicii, de nenumărate ori probabil având ciubucuri ilegale cu fagotul filarmonicii odihnit pe betonul nunţilor, altă dată cu contractul de muncă desfăcut, odată cu plângerea penală la poliţie pentru furt de fagot, actualmente în recurs cu filarmonica pentru sume de bani nemuncite, mai nou pe scenă, în concert, «cântând» la telefonul mobil) UN SINCOPAT, vrei să-ţi dau explicaţii? că ce? Cu minime eforturi analitice vei realiza că fagotul achiziţionat din propria-mi iniţiativă, împreună cu celelalte instrumente achiziţionate recent, NU au fost customer-made pentru nici un artist în parte, ci pentru îmbunătăţirea parcului de instrumente al filarmonicii! Ca manager al instituţiei, NU distribui instrumente la cereri oportuniste, făcute între două porturi şi un FA maj Nupţial de «Lohengrin» la ochii holbaţi ai nunilor! Din moment ce faci toate golăniile astea, credibilitatea ta ca respect faţă de instituţie şi primăria ce pompează bani în «fagotul tău», este 0!! Credibilitatea ta este la nivelul dalelor de beton pe care-ţi ţii fagotul instituţiei când vibrezi voalul miresei la nunţi «fără număr!» Probabil mizerie fiscală! Încă nu există poze pe facebook cu trompete, tromboni, sau corni în răsad, în betoanele nunţilor! Got the message”, a continuat managerul Filarmonicii. Văcean îl ia apoi la întrebări pe instrumentist dacă plăteşte „taxele” pentru veniturile obţinute pe lângă salariu, lasând să se înţeleagă că fagotul ar putea avea de suferit dacă va fi transportat în diferite locaţii, în loc să fie lăsat „pe scaunul călduţ din Palatul Cultural”. „Precis că, dus prin lume fiind, împreună cu fagotul filarmonicii fără paşaport, vei avea mai multe detalii pentru noi. Abia le aşteptăm, noi, şi informaţii repre­zentanţi selecţi ai primăriei. Când vei veni cu detalii, fără miros de evaziune fiscală, de la finanţe, impozite, etc şi explicaţii cu ce drept foloseşti fagotul filarmonicii în scop privat, vom analiza amplitudinea răspunsurilor tale”, mai scrie Văcean.
Formulare fără sens
Mai mult, un paragraf din mustrare este formulat de asemenea natură încât nu are niciun sens. „Până atunci îţi interzic oficial, să foloseşti fagotul în afara programului filarmonicii şi repararea fagotului aflat în custodia ta, în cel mult următoarele şapte zile calendaristice”, susţine directorul Filarmonicii. „Atenţie! Procrastinarea (n.r. conform dex – amânarea în mod nejustificat a începerii unei acţiuni, din cauza neglijenţei sau lenei, temporizare, tărăgănare, tergiversare) reparării instrumentului înseamnă concediu neplătit pentru tine. Nemuncind nu poţi fi pontat! Filarmonica NU va plăti un angajat care sabotează concerte, care pe scenă, sfidând un întreg auditoriu, butonează telefonul mobil! Nu eşti angajat pe scenă ca fotomodel la Cosmote. Există dovezi foto/video că la concertul din 17.01.2013 ai cântat, deci nu ai nicio problemă tehnică cu fagotul din dotare. Pe cine vrei să păcăleşti? Toate hârtiile tale (lipsite de conştiinţă forestieră), trădează doar lăcomia ta pentru fagotul nou al filarmonicii. «Instrumentul pe care l-am comandat» (te-am citat). Angajat Lazăr Săndel, află de la directorul instituţiei că Filarmonica Nu este un restaurant unde venim şi «comandăm» instrumente pe bani publici, pe care mai apoi le primim şi ciubucărim cu ele în weekend, în restaurante adevărate!! «Doresc să beneficiez» – o altă formulare de-a ta, ce evident îţi trădează psihologic viziunea despre un instrument aflat în inventarul filarmonicii”, mai scrie Văcean, după care îl înştiinţează pe destinatarul mustrării că împotriva sa a fost deschisă o anchetă disciplinară. Încheierea este în acelaşi ton cu tot documentul. „Cu rezerve de respect faţă de oricine îşi bate joc de bugetul filarmonicii.”
Săndel Lazăr susţine că nu ştie cum să interpreteze documentul primit de la conducerea Filarmonicii. „Nu ştiu dacă e o mustrare sau o bătaie de joc”, spune Lazăr. Acesta a explicat că a ajuns să urce pe scenă fără fagot din cauză că instrumentul pe care îl are nu mai poate fi folosit, fiind mult prea vechi şi că, în calitate de şef de partidă trebuie să ia deciziile necesare pentru buna funcţionare a compartimentului, dar şi să îşi asume partiturile mai dificile, drept pentru care are nevoie de un fagot care să funcţioneze.

  • Petru spune:

    Este incredibil ce se intampla in cadrul filarmonicii. Cum este posibil ca aceasta institutie sa fie condusa de acest domn lipsit de respect fata de un artist care nu doreste decat sa isi faca treaba pentru care este platit. Documentul in sine nu poate fi catalogat ca si o mustrare ci o bataie de joc in toata regula. Rusine sa ii fie dl. Vacean.

  • andrei spune:

    Aşa ie artiştii … âi repugnă de fagotist şi vrea să-l facă să plece în scîrbă … dar iel nu şi nu, tot vriea să sufle în dudă.

  • melomanu spune:

    rusine d le vacean, mare rusine. ai fost pus manager fera nici o calificare, nici administrativa nici artistica si asta i cauza pt care dai afara dupa bunul plac artistii din filarmonica. sper ca urmare a controlului facut de comisia primariei sa fii skimbat iar curtea de conturi sa te puna la plata sumelor platite artistilor nevinovati( vezi hot instantei), pe care i ai dat afara. RUSINE.

  • academician spune:

    Misto tipu’!
    Umor fin, ironie rafinata!

    si iac-asa mai invatam si noi aradenii, dar mai ales voi ziaristii, cuvinte noi! „Procrastinare”.
    Eu inteleg ca practic domnul director isi face jobul, ba chiar mai mult! menirea unui conducator cultural este sa promoveze cultura. Sala Palatului Cultural e plina la concerte, iar din cand in cand, ne mai da si cate un pamflet, iar voua, Glasul Aradului va face rating, sper ca-l remunerati? da?

    • Gaudi spune:

      ATENTIE!!! Un profesoras de pian ajuns director ??? Te bati in piept cu Doctoratul ? Cu faptul ca esti director? Sigur nu ai plagiat? Vei fi verificat!!! Erai un NO NAME inainte sa te puna „Fratele” Adrian in aceasta functie !!! Umor fin, ironie rafinata! Traumele voastre de alata data!!!

    • ACADEMICIAN spune:

      Si iac-asa mai invatam noi „Vacenii” dar mai ales noi „Vacenii” cuvinte noi „La revedere”. Retarzi sincopati cu accente grave la trioleti …sa o spun pe intelesul vostru ,asta daca aveti vreun inteles .

    • Alea jacta est!!! spune:

      Boala „biopsihosociala”….prin asta trec cei doi Vaceni Adrian si mezinul Alin

  • Boccherini spune:

    Ce sa mai spui un baietas fara educatie fara respect ,care a castigat in viata datorita relatiilor ,pilelor …si care este ghidat in „contratimp” de fratiorul lui Adrian o alta epava a societatii noastre.Ajuns director si-a manifestat complexele, daca era un om normal …asemena reactii nu existau.Nu mai ai mult asa ca mai ai putin timp sa iti arati furia ,nemultumirile .complexele probabil traume ale copilariei tale ….asta este valabila si pentru Adrian „Copil minune” .

  • eu spune:

    Vai de capul nostru!
    Si angajatii de la Filarmonica se complac acolo cu asta pe cap, daca aveau pic de demnitate mergeu peste el in birou si il scoteau in suturi afara sau pe Falca ca el il tine acolo! Auzi tu la el….manager!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției