O pildă foarte frumoasă vorbeşte despre aparenţe, care pot fi înşelătoare şi despre lucruri care privite cu superficialitate sunt departe de realitate.
Se zice că patru călători orbi umblau prin străvechea Indie pentru a cunoaşte lumea. Mergeau din sat în sat, străbăteau drumurile ţării, discutau cu cei pe care îi întâlneau în cale pentru a învăţa cât mai multe lucruri de la viaţă prin ochii altora, întrucât ai lor erau uscaţi. Într-o seară ajung obosiţi la un han unde au mai tras câţiva călători. Au cerut şi ei găzduire hangiului, acesta fiind bucuros să-i primească sub acoperişul său. Noii sosiţi au intrat în vorbă cu ceilalţi, atmosfera fiind destinsă. Într-un târziu, la han ajunge un călător pe spinarea unui elefant. Cere găzduire hangiului atât pentru el cât şi pentru elefant, lucru acceptat cu plăcere. La un moment dat, unul dintre orbi a spus că el şi tovarăşii săi orbi nu ştiu cum arată un elefant, aşa că-l roagă pe proprietar să-i lase să atingă animalul pentru a se lămuri cum arată un elefant. Proprietarul elefantului acceptă. Ca atare, se îndreaptă spre elefant primul călător orb, care pune mâna pe corpul elefantului. Cel de-al doilea orb pune mâna pe urechile elefantului iar cel de-al treilea pe trompă. În sfârşit vine şi cel de-al patrulea orb, care pune mâna pe picioarele elefantului. Ei, acum ştiţi cum arată un elefant?, întreabă hangiul. Desigur, zice primul orb, cel care a pipăit trupul animalului: elefantul e ca un zid de cetate. Ba nu, zice al doilea orb, cel care a pipăit urechile; elefantul e ca două frunze mari de palmier. Eroare!, zice al treilea orb, cel care pipăise trompa elefantului: elefantul este ca o liană uriaşă. N-aveţi dreptate niciunul! Elefantul este ca patru coloane de cetate, zice al patrulea orb, cel care atinsese picioarele elefantului.
Acum vreo trei ani am fost adus cu ambulanţa la Spitalul Municipal. Am rămas pe targă, la UPU, aşteptând să fiu preluat de medici. Eram, cu alte cuvinte, în aşteptare. Doctorul de pe ambulanţă m-a tratat bine, mi-a dat calmante, aşa că eram liniştit, respiraţia îmi revenise la normal, nu mai aveam palpitaţii şi împunsături la inimă. La un moment dat a fost adus cu targa un tip bărbos, neîngrijit, cu haine soioase, cu faţa asudată, inconştient şi cu un buchet de flori galbene pe piept, respirând sacadat. Mi-a fost milă de vagabond, era totuşi un om, deşi nu înţelegeam de ce are pe piept flori galbene. Văzând că mă uit la el cu interes, un brancardier mi-a zis: „Ştiţi cine e ăla cu flori pe piept?“ „Nu!“ i-am răspuns. „Este un fost profesor de matematică şi din cauză că l-a părăsit nevasta s-a lăsat de predat. A ajuns pe stradă. Doarme pe unde apucă, mănâncă ce poate, dar întotdeauna are la el un buchet de flori nimeni nu ştie pentru cine, nimeni nu ştie de ce.“
Brusc am simţit că mi-e rău. Am chemat repede asistenta…
Oameni buni, haideţi să nu fim trufaşi! Viaţa de lângă noi nu este cea de sub ochii noştri superficiali. Viaţa este precum acel elefant: toate împreună.
