vagoane

Criza economică ce a izbucnit în anul 2008 a afectat întreaga lume, lovind din plin industriile producătoare printre care şi industria feroviară. Anticipând scăderea drastică a investiţiilor în România  confirmată prin lipsa comenzilor de vagoane de călători noi, echipa managerială Astra a reacţionat imediat elaborând o strategie pe termen scurt şi mediu urmărind două coordonate principale: pe de o parte diversificarea portofoliului de produse, iar pe de altă parte translatarea ţintelor de marketing dinspre piaţa internă înspre pieţele externe în direcţia operatorilor  de transport pe calea ferată locali de talie medie şi nu numai.

Această strategie care şi-a dovedit viabilitatea s-a concretizat prin fabricaţia şi punerea în exploatare a tramvaielor Imperio cu podea 100% coborâtă în Municipiul Arad în anul 2014 şi a tramvaiului Armonia reconstruit şi modernizat pentru Municipiul Timişoara în anul 2015, precum şi prin livrarea pe pieţele din America de Sud şi Europa Centrală a unor noi generaţii de vagoane de călători, în condiţiile în care nivelul investiţiilor în material rulant nou la operatorul feroviar de stat SNTFC „CFR Călători” a fost inexistent începând cu anul 2011.

73 de vagoane pentru RegioJet

Pe plan extern, Astra a încheiat două importante contracte de vânzare vagoane de călători, unul în Brazilia şi un altul în Republica Cehă, în ambele cazuri beneficiarii fiind operatori feroviari. Contractul din Brazilia a fost tratat pe larg de presă locală şi centrală, dar contractul cu Cehia a fost mai puţin vizibil în presa românească chiar dacă a avut parte de spaţii generoase în revistele de specialitate de material rulant.

Contractul încheiat în octombrie 2012 are drept beneficiar firma RegioJet, un operator care îşi desfăşoară activitatea în Cehia şi Slovacia şi care are o strategie de creştere rapidă a activităţii sale, bazată pe utilizarea de vagoane noi cu un raport performanţă/preţ maximizat. RegioJet a selectat Astra ca fiind furnizorul său de vagoane,  contractul constând în livrarea a 73 vagoane de călători, cu o primă tranşă de zece vagoane până la sfârşitul anului 2015.

Vagoanele Astra respectă standardele actuale UIC şi TSI, îndeplinind toate condiţiile de circulaţie pe reţeaua de trafic internaţional de călători RIC. Ele sunt omologate în Romania dar sunt certificate în Austria, fiind înregistrate în parcul austriac de vehicule feroviare.

Dotările vagonului sunt de ultimă generaţie şi conţin toate instalaţiile obligatorii conform standardelor tehnice la nivele ridicate de calitate: instalaţie de alimentare pentru traficul internaţional cu patru tensiuni, iluminat cu mai multe trepte, instalaţie de informare călători cu ecran în salon şi vestibul, GPS şi nod bus de tren, toalete cu vacuum şi rezervoare de apă potabilă, instalație de climatizare, instalaţie de diagnoză. Instalaţia de frână este de ultimă generaţie conținând frâna pneumatică, electropneumatică, electromagnetică, semnale de alarmă şi sistem de anulare frâna de urgenţă, fapt ce permite ca un vagon să poată intra în componenţa trenurilor care circulă pe reţelele internaţionale din estul, centrul şi vestul Europei fără nici un fel de setări suplimentare, în condiţii de siguranţă deplină. Confortul pasagerilor este ridicat la nivelul  celui din clasa business al curselor aviatice transatlantice, datorită scaunelor din piele confortabile şi a display-urilor cu touch-screen din instalaţiei de entertainment. Pe ecranul instalat în spătarul fiecărui scaun călătorii pot viziona filme artistice, desene animate şi videoclipuri, pot consulta lista de meniu, pot citi cărţi, află ultimele ştiri şi pot naviga pe Internet. Proiectul tehnic şi ingineria au fost făcute de către specialiştii Astra în colaborare cu cea mai prestigioasă casă de design din Cehia, iar interioarele au fost executate de către o firmă italiană.

Aspectul spectaculos al vagonului a făcut ca la ultima ediţie a târgului feroviar Innotrans’2014 de la Berlin, locul unde industria feroviară din întreaga lume îşi prezintă realizările de vârf odată la doi ani, un prestigios ziar german să califice vagonul drept vagonul Star-Treck, acordând-ui astfel calificativul de cel mai performant dintre vagoanele de călători prezentate. Atunci am avut confirmarea că vagonul produs de Astra la Arad este cel mai spectaculos din categoria vagoanelor convenţionale pe plan mondial, stabilind un  standard estetic şi de calitate în industrie greu de atins în viitor.

La ora actuală Astra este un partener important al operatorilor de prestigiu din Europa de vest dar şi de pe alte continente. Suntem siguri că în viitorii ani vagoanele Astra vor fi exploatate atât pe reţelele din întreaga Europă dar şi din Africa, America şi Asia.

  • Chis Marius spune:

    STAR TREK poate….Intrebati pe Vanghelie ca el intreaba pe goagal….

  • Manon spune:

    I-auzi! Si noi romanii mergem cu jeguri de vagoane cu wc-uri imputite, mizerie pe tocurile geamurilor in compartimente si nu numai, geamuri plesnite si care nu se deschid….

  • Garfield spune:

    „Star Trek” e doar la prima vedere. Cînd te uiți mai atent, vezi că e doar un rahat de bouvagon, prin care de-abia poate trece o singură persoană, și aia doar dacă a ținut cură de slăbire înainte. Degeaba pui monitoare pe tetiere și pe tavan, dacă oamenii stau înăuntru ca găinile dintr-o fermă chinezească.
    Mai bine ar face niște vagoane în care să poți călători în mod plăcut și confortabil, decît containere din astea de vite împodobite cu zorzoane inutile.

  • George Laurentiu Calistru spune:

    Pentru ca nu vor sa vorbeasca cu CFR Calatori, CFR Calatori nu ai intereseaza, pe producator nici atit. Si uite asa se rateaza modernizarea. Pentru ei calatorii nu sunt importanti.

  • Trenulet Electric spune:

    Nu ştim să scriem „Star Treck” ( de fapt „Star Trek”), unii nici nu ştim să scriem „ai intereseaza”, deh! Dar facem „gât” de altele… Să ne fie clar: cât timp CFR-ul nu investește in material rulant pe motiv ca întâi trebuie sa investească în infrastructura feroviară, constructorii români de vagoane de călători și locomotive se vor îndrepta spre export cu produsele lor. Garniturile craiovene „Hyperion” ajung la un maximum de 200 km/h, dar pe multe trasee în speță se circula cu doar 20 de km/h! CFR-ul spune iarași ca nu dorește să investească ÎNCĂ în asemenea garnituri(!) De-abia au luat de la recondiționat cateva vagoane (4 sau 5, cele de culoare roșie) de călători in parteneriat cu „Atelierele Grivița” (fostul IMMR). Mai avem de așteptat până când copiii noștri vor circula in România așa cum circulâ azi unii dintre voi în Regatul Unit, Spania, Portugalia, Italia, Franța sau Germania, ba chiar si in fosta Yugoslavie!

  • daninho spune:

    asa sunt si autocarele lor (Student Agency / RegioJet) – fiecare scaun are incorporat un display (muzica, filme, internet, tv online, jocuri) + ziare/reviste gratis + o bautura gratis (apa, ceai, ciocolata calda) iar preturile sunt destul de ok.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției