Mai bine de 16 mii de arădeni au fost scoși de patroni în șomaj tehnic, potrivit ultimelor evidențe oficiale de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Arad. Conducerea agenției susține că de abia pot fi preluate cererile, până noi și noi scolicitări pentru șomaj tehnic sunt trimise instituției. Numai în primele două zile ale săptămânii au fost preluate sute de solicitări. „În primele două zile ale săptămânii am primit aproximativ câte 700, respectiv 500 de cereri pentru șomaj tehnic. Într-o zi am reușit să deschidemn platforma pentru 300 dintre cereri. În zilele trecute, 7.000 de persoane fuseseră scoase în șomaj tehnic. În luna aprilie, am totalizat cam aproximativ 16.000 de arădeni scoși în șomaj tehnic de la firme din tot județul“, a spus Marinel Henteș, directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Arad.

Conducerea AJOFM Arad a atras atenția că, au fost scoși în șomaj tehnic și persoane care cumulau salariul dintr-o firmă, cu bani de la alt angajator, ceea ce dă de cap patronilor firmelor care-i scot în șomaj tehnic.

De asemenea, există și persoane care nu îndeplinesc condițiile de șomaj, aceștia fiind angajați de insuficient timp ca să primească bani de la stat, pe baza contribuțiilor. În afara celor 16 mii de angajați din șomaj tehnic, în jur de 2.000 sunt șomeri efectiv.

Adică, au fost concediați din societăți. Și între aceștia, unii vor primi indemnizație de șomaj, pentru că îndeplinesc condițiile cerute de lege, în timp ce alții, pur și simplu vor îngroșa rândurile persoanelor fără serviciu. Conducerea AJOFM că, cel mai probabil se vor înregistra și debite.

Presiune mare…pe toată lumea

În rest, atât patronii, cât și angajații sunt sătui de birocrație. Pe angajații AJOFM este presiune mare să opereze tot ceea este necesar, asta, deși instituția este subnormată din punct de vedere al al personalului. „Se lucrează de dimineață până seara, se lucrează în weekend și tot nu facem față. Avem personal în minus și angajați cu probleme de sănătate care fac eforturi considerabile ca să facă față. Patronii, angajații…șomerii sunt stresați și vor cât mai multe informații, vor ca lucrurile să meargă repede. De altfel, totul s-a făcut pe repede înainte și este o presiune generală, a mai spus Marinel Henteș.

Cu cererile care s-au preluat în aprilie, la final, numărul șomerilor din lista oficială ar urma să crească foarte mult. Pentru că cele mai multe cereri s-au înregistrat în aprilie. „Pentru martie sunt în jur de 16.000 de persoane în șomaj tehnic la Arad, cărora li se adaugă alte sute în șomaj efectiv. Ne așteptăm ca numărul șomerilor să se dubleze în perioada următoare“, a concluzionat Marinel Henteș, șeful AJOFM Arad.

Recomandările redacției