Se pare că, în această perioadă, de vară, virusul Covid s-a mai ,,potolit”, fiind internate tot mai puține persoane în secțiile speciale. Din păcate, acum a apărut un val de răceli și viroze, care, se pare, că  afectează copiii și adulții. Simptomele ar fi asemănătoare cu cele ale variantei Delta, despre care se tot pomenește.

Specialiștii spun că odată cu renunțarea la masca de protecție care prevenea  transmiterea infecțiilor respiratorii, acum toate infecțiile de acest gen devin evidente. Așadar  renunțarea la mască, este una dintre condițiile pentru care în acest moment există  un număr mare de viroze respiratorii.

Copiii sunt în vacanță, se întâlnesc afară, se joacă în grupuri, merg la stranduri,la terase,  fără mască, fără niciun mijloc de protecție, fapt care favorizează transmiterea virozelor de acest gen, precizează  medicii de familie. ,,Putem să limităm apariția unui număr mare de cazuri de infecții respiratorii banale, sezoniere, pe de-o parte încercând să păstrăm distanța de 1.5-2 metri și, în același timp, purtatul măștii în locațiile închise. În același timp trebuie să ne reamintim celelalte măsuri: spălatul pe mâini cu apă și săpun cât se poate de frecvent și folosirea unui dezinfectant, păstrarea distanței sociale”, precizează medicul de familie Gindrovel Dumitra, pentru  Antena 3.

Și în Arad sunt foarte mulți copii dar și adulți care prezintă simptome de viroze respiratorii ușoare, însă mulți dintre ei preferă să se trateze cu paracetamol și vitamina C, acasă, fără a apela la medici. ,, De patru zile m-am simțit rău, am avut ușoară febră, dureri în gât și simtome de bronșită. Am luat paracetamol și algocalmin, ca să-mi scadă febra și vitamina C, plus ceva naturist pentru imunitate”, spune o arădeancă.

,, Am fost cu copiii la bazin și de acolo mi-au venit răciți. Le curge nasul și tușesc, dar nu au făcut febră, nu am apelat la medic, le dau eu tratament acasă”, spune o mămică.

,,Am fost în oraș cu tramvaiul, era o zi super călduroasă, iar când am ajuns la birou era pornit aerul condiționat. Am intrat de la 35 de grade, cât era afară, la 18 grade, în încăpere. A doua zi am avut febră și dureri în gât. Iau paracetamol și produse pentru dureri în gât”, spune o altă arădeancă.

Am sunat la Spitalul Județean Arad, să aflăm care este situația acolo și dacă au crescut numărul internărilor, fie la urgențe, fie  pe secția de pneumologie. Purtătorul de cuvânt al instituției, ne precizează că  nu sunt pacienți internați cu asemenea simptome, de răceli sau bronșite, la această oră, pe secțiile  respective sunt internați arădenii cu alte probleme medicale. Acest fapt denotă că cei cu viroze se tratează la domiciliu, fiind simptomatologii ușoare, cel  puțin în momentul de față.   Specialiștii atrag însă atenția arădenilor să apeleze la medicii de familie pentru orice situație în care starea generală li se degradrează rapid și să nu se trateze ,,după ureche”.

 

 

Recomandările redacției