Vânătorii ţintesc soarta animalelor sălbatice din Europa

0
529
Marghescu Tamas, directorul general al Consiliului Internaţional Cinegetic şi dr. Kelemen Atilla, vicepreşedintele AGVPS România răspund întrebărilor jurnaliştilor

În perioada 8-10 ianuarie a.c. s-a desfăşurat, la Sala de Conferinţe a Hotelului Continental din Arad, Reuniunea Forumului de Coordonare al Consiliului Internaţional de Vânătoare pentru Europa Centrală şi de Est.

Această manifestare, care se organizează periodic, a fost condusă în acest an de Nicolae Şelaru, membru al Consiliului Internaţional Cinegetic, preşedintele AGVPS România. Au fost prezente Ppersonalităţi ale Consilului Internaţional Cinegetic în frunte cu Marghescu Tamas – directorul general, persoane cu funcţii importante în forurile vânătoreşti din cele zece ţări participante: Albania, Macedonia, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Slovacia, Ungaria, România şi Federaţia Rusă.

În cele două zile pline ale lucrărilor Reuniunii, participanţii au dezbătut cu aprindere şi responsabilitate aspecte ale problemelor vânătoreşti existente în Europa Centrală şi de Est: de la riscul dispariţiei unor specii de animale, la braconaj, de la aspecte ostile vânătorii ale unor grupuri de oameni, la perfecţionarea legislaţiilor naţionale şi internaţionale în raport cu forurile internaţionale, inclusiv cu UNESCO, NATO, ONU sau Consiliul European.

Lucrările Reuniunii au venit şi cu soluţii pentru remedierea unor neajunsuri din domeniul cinegetic, domeniu care este cu mult mai complex şi mai important decât banala activitate de împuşcare a animalelor sălbatice, cum eronat ar putea crede neaveniţii, necunoscătorii sau rău-voitorii.

La conferinţa de presă  organizată în cadrul manifestărilor au fost prezenţi Marghescu Tamas, director general al Consiliului Internaţional Cinegetic şi dr. Kelemen Atilla, din partea Comisiei de Sprijin a Consiliului şi vicepreşedinte al AGVPS România, parlamentar român, cunoscut chinolog, posesorul a numeroase decoraţii şi distincţii internaţionale din domeniul chinologic şi cinegetic.

În cadrul conferinţei de presă, cei doi responsabili cu vânătoarea în România şi în Europa Centrală şi de Est au răspuns întrebărilor scormonitoare ale ziariştilor, venind cu precizări legate de problematica cinegetică din acest colţ european.

S-a scos în evidenţă, cu amărăciune, că încă mai există segmente de populaţie care sunt agresive vânătorii, din rea-credinţă sau din necunoaştere. Şi asta în condiţiile în care o bună parte a existenţei actuale a animalelor în mediul lor natural se datorează vânătorilor şi monitorizării vânatului, activitatea lor fiind de natură să echilibreze raportul dintre vânătoare şi protecţia animalelor. Tocmai de aceea, noua Lege a Vânătorii care va fi prezentată în curând Parlamentului României spre aprobare, vine în mod explicit în favoarea protejării animalelor. De asemenea, este necesară o mai bună armonizare a legilor româneşti cu legile internaţionale, care să fie mai aproape de protecţia animalelor.

Braconajul, care există de când există şi vânatul, este o activitate care trebuieşte stârpită prin legi mai aspre, printr-un control mai riguros al organelor competente.

Ca o curiozitate, la Reuniune s-a vorbit, printre altele, despre şacalul auriu, animal care şi-a extins aria de răspândire şi în România, aici găsind toate condiţiile bio-climatice pentru a supravieţui. El îşi are originile în Nordul Africii şi în Sudul Europei, dar odată cu încălzirea globală s-a extins şi în Sudul României. Au fost depistaţi şacali aurii chiar şi pe teritoriul judeţului nostru (Sper ca vânătorul care mi-a relatat că a împuşcat un asemenea exemplar în judeţul Arad să-mi fi spus  o „poveste vânătorească“).

Reuniunea Forumului de Coordonare al Consiliului Internaţional de Vânătoare pentru Europa Centrală şi de Est nu s-a ţinut în municipiul nostru din pură întâmplare. Prezenţa acestei importante reuniuni în Oraşul de pe Mureş  face dovada că Filiala Arad a AGVPS România este o filială serioasă, alcătuită din oameni responsabili, care privesc vânătoarea ca pe un proces complex de protejare a vânatului, de păstrare a unui echilibru stabil vânătoare-vânat din România şi, implicit, din Europa. Ca majoritatea vânătorilor adevăraţi, ei nu privesc vânătoarea doar ca pe un hobby primitiv, barbar, practicat de oameni fără inimă!

După cum s-au exprimat Marghescu Tamas şi Kelemen Atilla, oamenii din fruntea  organismului european al vânătorilor, Reuniunea a fost una de succes, a fost una în care s-au luat măsuri pentru protejarea vânatului în această parte a Europei, în vederea stabilirii unei legislaţii internaţionale privind vânătoarea şi vânatul, parte integrantă a culturii europene.

Iar Diana, frumoasa zeiţă a Vânătorii, cea care de mii de ani îi ocroteşte pe vânătorii adevăraţi, a fost în permanentă printre invitaţii la Reuniune, inspirându-i.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.