Animalele tăiate în perioada sărbătorilor Pascale nu pot fi vândute pentru consum public direct din gospodăria proprie sau de la stână. 

„Sacrificarea mieilor și consumul cărnii de miel în gospodăria/curtea cetățeanului nu intră sub incidența legislației comunitare. În schimb, este interzisă comercializarea cărnii de miel pentru consum public, direct din gospodăria proprie”, au transmis reprezentanții DSVSA Bacău, potrivit agrointel.ro. 

Crotaliile provenite de la caprinele și ovinele sacrificate în gospodăria proprie trebuie predate medicului veterinar din localitate, în termen de 7 zile de la sacrificare. 

Crescătorii de animale, care vor să vândă miei pentru masa de Paște, sunt obligați să sacrifice animalele numai în abator autorizat în acest sens.  

Astfel, oierii nu mai pot să vândă mieii în viu și tăiați direct de la fermă, așa cum au primit derogare anul trecut în perioada sărbătorilor Pascale. La acest moment, nu sunt informații despre vreo eventuală derogare privind sacrificarea și comercializarea animalelor direct din fermă, așa ca acum un an. 

Va fi interzis și transportul mieilor destinați tăierii, proveniți din zonele unde s-au impus restricții din cauza confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici.  

De altfel, nicio altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta sau din zona de supraveghere. 

Recomandările redacției