Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune pentru combaterea comerțului ilicit cu produse alimentare și non alimentare în piețele din Arad.
Făcând controale, desigur că au reușit să găsească și câteva persoane care aveau nereguli. Astfel, în urma controalelor efectuate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale care au ajuns la valoarea totală de 35.500 de lei. Deasemena a fost indisponibilizată suma de 631 de lei.
Pe lângă asta, a mai fost depistat un cetățean chinez de 53 de ani, care oferea spre comercializare produse de îmbrăcăminte purtătoare a însemnelor mărcilor înregistrate, fără a prezenta elementele de siguranţă ale unor produse originale, susceptibile a fi contrafăcute.
Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 87 de bucăți de articole de îmbrăcăminte în valoare estimată de 8.200 lei. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru contrafacere.
Aceste acțiuni vor continua în toate piețele din municipiu și județ, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Recomandările redacției