penitServiciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Arad a organizat zilele trecute o vizită a persoanelor private de libertate la Centrul de Îngrijire şi Asistare Vârstnici din C-lea Bodrogului. În cadrul acestei activităţi 15 persoane private de libertate – femei, repartizate în regimul de executare deschis şi semideschis, au susţinut un program de cântece şi poezii dedicat persoanelor custodiate de la Centrul de Îngrijire şi Asistare Vârstnici și au oferit felicitări confecţionate în cadrul programului de valorificare a aptitudinilor artistice hobby.
Această acţiune s-a înscris în demersul instituţiei penitenciare de a crea oportunităţi pentru persoanele private de libertate de a se raporta util comunităţii căreia aparţin, de a valorifica deschiderea spre comunitate a persoanelor aflate în perioada pre-liberatorie, respectiv de a diminua stigmatul social care poate apărea ca urmare a executării unei pedepse privative de libertate.
„Participarea activă a individului la viaţa comunităţii este condiţionată de conştientizarea şi asumarea valorilor şi a normelor acceptate social, de asimilarea experienţei sociale şi dezvoltarea unor competenţe specifice, care să îi ajute pe indivizi să se comporte ca membri responsabili ai unui grup social, să îndeplinească anumite roluri sociale“, ne-a declarat Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad.

Recomandările redacției