ligaLiga Pensionarilor în parteneriat cu un operator turistic a pregătit vârstnicilor arădeni excursii către noi destinaţii. Luna aceasta, aceştia pot pleca spre litoralul grecesc, iar în octombrie, într-o excursie în Israel.
Între 19 şi 27 septembrie, vârstnicii arădeni pot pleca în Grecia, Paralia Katerini, la un hotel de trei stele, cu două mese pe zi. Tariful este de 195 de euro şi include şi transportul.  Turiştii vor mai putea face şi o vizită la Salonic, unde vor putea vedea Biserica Sfântul Dumitru, Bazarul, Academia de Marină şi alte atracţii. Alte excursii se vor face la Athena, Insula Skiatos şi Olimp.
În intervalul 10 – 16 octombrie, vârstnicii arădeni au ocazia să plece într-un sejur în Israel. Turiştii vor fi cazaţi în Bethlehem de unde vor putea pleca spre Ierusalim. La Bethlehem se va vizita oraşul vechi, Biserica Naşterii Domnului, Cripta Patriarhilor, Mănăstirea Sfântul Sava şi Câmpul Păstorilor.
La Ierusalim, turiştii vor putea ajunge pe Muntele Măslinilor, la Gră­dina Ghetsimani, Mormântul Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de taină“, Ein Karem – locul naşterii Sfântului Ioan Botezatorul şi multe alte locuri pline de semnificaţie. De asemenea, sejurul cuprinde şi o plecare prin Valea Iorda­nului cu oprire în Bethania, o vizită la Biserica Ortodoxă Romană, o excursie spre Muntele Ademenirii, la Marea Moartă şi o plimbare cu vaporasul pe Lacul Tiberia (Marea Galileii). Costul călătoriei în Israel ajunge la 650 de euro, tariful incluzând şapte nopţi de cazare cu demipensiune, bilet de avion Budapesta – Tel Aviv – Budapesta, ghid, bilete de intrare la obiective turistice şi autocar pe plan local. Vârstnicii interesaţi pot lua legătura cu reprezentanţii Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad.

Recomandările redacției