masnitaPrintre problemele întâmpinate de CS Ineu în turul campionatului au fost legate de finalizare. Capătă nu a confirmat, iar restul jucătorilor trimiși în ofensivă de Cristian Sculici au fost mai degrabă improvizații. În iarnă, clubul intenționa să aducă un atacant cu experiență, însă – până la urmă – a pariat pe revenirea juniorului Vasile Mașniță. Crescut de gruparea din Țara Zărandului de la 14 ani, de cuplul Nicolae Pintilie – Flavius Sabău, „vârful” a mai avut scurte experiențe în Ungaria, la echipa Under 21 a celor de la Mako și la UTA, unde s-a și antrenat timp de o săptămână cu prima echipă condusă la acea dată de Adrian Falub. De pe 12 ianuarie, data reunirii lotului ineuan, Mașniță trage tare sub comanda lui Sculici, munca sa concretizându-se cu golul de trei puncte de la Lugoj.
„Vârful” care va împlini doar pe finalul anului 20 de ani a valorificat cu un șut plasat ce a atins și bara centrarea lui Zdrențan. „Ca și atacant, trăiesc o senzație unică când văd mingea în plasă. Apoi, a fost primul meu gol în Liga a III-a, iar echipa a câștigat într-o deplasare foarte grea. Am prins curaj și încredere după acea execuție câștigătoare. Dar, până la urmă, important este să acumulăm cât mai multe puncte, indiferent de cine marchează”, ne-a declarat ineuanul.

Recomandările redacției