Vedeta zilei – A murit soţia lui Tudor Gheorghe. Actriţa Georgeta Luchian Tudor avea 86 de ani

0
219

Durere mare pentru rapsodul Tudor Gheorghe (75 de ani). Soția acestuia, actriţa Georgeta Luchian Tudor, a murit la vârsta de 86 de ani. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova.
„Anunţăm cu tristeţe plecarea la cele veşnice a actriţei Georgeta Luchian Tudor, una dintre actriţele emblematice ale unei instituţii pe care a slujit-o cu un talent ieşit din comun, şi este alături în aceste momente de soţul ei, artistul Tudor Gheorghe”, au informat, marţi, reprezentanţii Teatrului „Marin Sorescu“ din Craiova.
Tudor Gheorghe a vorbit mereu cu dragoste și admirație despre soția sa, cu care a avut o căsnicie fericită, de mai bine de o jumătate de secol. I-a unit pasiunea pentru muzică şi pentru teatru. „În anii studenţiei am întâlnit-o prima oară. Era de o frumuseţe absolută şi m-a fascinat încă din prima clipă. Mă du­ceam de fiecare dată să o văd în spectacole. Din toamna lui 1966 şi până astăzi nu ne-am mai despărţit. Secretul căsniciei noastre este acela că nu am îmbinat niciodată profesia cu viaţa de familie. Împreună avem un fiu, pe Tudor Adrian, care ne-a dăruit un nepot”, a povestit maestrul într-un interviu mai vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.