Axinte a dat de necaz. Actorul de la „Vacanța Mare”, pe numele său real Florin Petrescu, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, sub acuzaţiile de şantaj.
Florin Petrescu a fost acuzat de DNA că l-ar fi şantajat pe fostul director al Spitalului Malaxa din Bucureşti, Florin Secureanu şi ar fi încercat să obţină bani de la acesta.
Tribunalul Bucureşti a emis, vineri, 2 octombrie 2020, Decizia, care pre­vede „suspendarea sub supra­veghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”.
Astfel s-a dispus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supra­vegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Recomandările redacției