Oana Sîrbu (53 de ani) a stârnit mari pasiuni în tinerețe. Vedeta din „Liceenii” i-a căzut cu tronc până și cântărețului Cătălin Crișan. Solistul, care s-a bucurat de un renume de mare cuceritor la viața lui, a dezvăluit că a curtat-o în tinerețe pe frumoasa artistă.
Cătălin Crişan a fost și a rămas un romantic incurabil. Solistul, acum în vârstă de 53 de ani, are la activ două căsnicii eşuate şi câteva relaţii care „nu au mers”. Dintotdeauna acesta a avut lipici la femeile frumoase. De curând, ar­tistul a dezvăluit numele uneia din iubi­rile sale neîmpărtășite, din tinerețe.
Cătălin Crișan a mărturisit abia acum că, la 17 ani, făcuse o pasiune nebună pentru Oana Sîrbu. Cei doi s-au întâlnit la o serată dansantă, iar artistul a invitat-o la dans și apoi la cafea. Răspunsul solistei l-a lăsat însă mut pe cântăreț, care s-a ales cu primul lui refuz din partea unei femei. „Am curtat-o pe Oana Sîrbu în perioada pre <Liceenii>. Aveam 17 ani pe atunci. Erau ceaiurile alea dansate, unde ne întâlneam cu toții. Am văzut-o acolo, am invitat-o la dans și i-am spus că-mi place de ea. Apoi mi-am făcut curaj și am invitat-o și la cafea, dar m-a refuzat. S-a întors cu spatele și nu a mai vorbit cu mine toată seara”, a povestit Cătălin Crișan.

Recomandările redacției