Anca Țurcașiu a decis să celebreze vârsta de 50 de ani cum nu se poate mai bine, prin intermediul unui „picto­rial” în care apare, culmea, astfel încât nimeni nu i-ar ghici vârsta reală.
A schimbat prefixul în data de 8 mai și se pare că vedeta și-a propus ca și la trecerea acestui „prag” să rămână la fel de pozitivă și de ce nu și sexy, ca și până acum.
Aceasta a pozat pe plajă, într-o ro­chie albă care i-a pus silueta în eviden­ță, iar admiratorii cântăreței s-au între­- bat „unde sunt cei 50 de ani?!”
„Iubesc marea! Dintotdeauna. Copil fiind, mergeam cu părinții mei la Năvodari cu cortul, pe care-l montam pe pla­jă. Trei săptămâni. Că să ne trezim cu marea în nări. Că să ne pu­tem bucura de ea cât mai mult. Când am împlinit 40 de ani, am fă­cut o ședință foto la mare cu un ar­tist fotograf, Mircea Marinescu. Ne-am propus reedita­rea ei la 50 de ani. Tot acolo. Ceea ce s-a și întâmplat vara această.
Fotografia aceasta este în avanpremieră! Restul… ur­mea­ză cât de cu­rând!”, a scris Anca Țurca­șiu în mediul online.

Recomandările redacției