Vedeta zilei – Cuplu surpriză în showbiz! Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. s-au logodit

0
453

Tenismena Sora Cîrstea, în vârstă de 30 de ani, are o relație de dragoste cu Ion Ion Țiriac, în vârstă de 43 de ani, fiul miliardarului Ion Țiriac, președinte al Federației Române de Tenis.
Ion Ion Țiriac a început să fie văzut des în compania Soranei Cîrstea la scurt timp după ce a anunțat despărțirea de fosta lui soție, Ileana Lazariuc. Relația dintre cei doi pare că a avansat foarte rapid, iar la doar câteva luni de la divorțul fiului miliardarului, Sorana ar fi primit deja inelul de logodnă, potrivit unor surse.
„Sorana are un inel superb pe deget de câteva luni. Este foarte discretă atunci când vine vorba despre viața ei, însă apropiații știu că este un inel de logodnă primit de la Ion Ion. Decizia de a forma o familie nu este una luată în grabă, ci gândită foarte bine de amândoi”, au spus niște apropiați ai celor doi, potrivit impact.ro.
Sorana Cîrstea a mai avut o relație cu tenismanul columbian Santiago Giraldo timp de trei ani, din 2014 până în 2017. Ion Țiriac Jr. și Ileana Lazariuc au avut o relație de 17 ani. Au împreună doi băieți: pe Alexandru (11 ani) şi pe Nicholas Noah (10 ani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.