Demi Moore, de 58 de ani, este de nerecunoscut! Actrița din filmul „Fantoma mea iubită” a defilat miercurea trecută, la Săptămâna Modei din Paris, în cadrul prezentării de modă a colecției primăvară-vară a casei de modă Fendi și a reușit să șocheze publicul.
Toată lumea a întrebat-o dacă și-a făcut operații estetice și a luat foc. „Dacă nu vă place nu vă uitați, dar măcar nu aruncați cu noroi atunci când nu e cazul”, a replicat dur actrița când a citit reacțiile fanilor ei.
Demi și fiica ei Scout, de 29 de ani, au ignorat restricțiile impuse de pandemie și situația gravă în care se află Franța din cauza COVID-19 și au plecat din SUA pentru a participa la Săptă­mâna Modei. Demi a mai fost bănuită că a apelat la bisturiu în 2007 pentru rolul din „Îngerii lui Charlie”, când ar fi cheltuit pe tratamentele de întinerire 250.000 de dolari, dar și atunci, ca și acum, a negat cu vehemență.

Recomandările redacției