Vedeta zilei – Dwayne Johnson a fost arestat de opt ori pentru furturi şi bătăi

0
161

Dwayne „The Rock” Johnson a vorbit deschis despre copilăria şi adolescenţa lui turbulente, cu ocazia noului serial Young Rock.
Mărturisirile lui Dwayne cu această ocazie au uimit publicul. „Viaţa mea a fost incredibil de complicată şi a fost foarte greu în perioada când am crescut”, a povestit el. Serialul surprinde această perioadă – în care Dwayne a fost crescut de tatăl lui, luptătorul de wrestling Rocky Johnson, şi mama Ata Maivia, care s-au străduit, fără rezultat atunci, să-l ţină departe de probleme. „La vârsta de 13 ani am început să deraiez. Am început să fiu arestat pentru bătăi, furturi, tot felul de tâmpenii pe care n-ar fi trebuit să le fac”, a conti­nuat el mărturisirile, această perioadă fiind surprinsă în serial. „Făceam prostiile astea cu o gaşcă cu care furam bani, haine de firmă şi bijuterii pe care apoi le vindeam. Eram rebel şi mă credeam cool. Aveam o criză de identitate, de fapt. Nici nu voiam să mi se spună Dwayne când eram în liceu, ci Tomas. Fetele sunau la mine acasă şi cereau să vorbească cu Tomas, iar mama le spu­nea că nu locuieşte nimeni acolo cu acel nume”, şi-a amintit The Rock.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.