Cântăreţul britanic Ed Sheeran a stabilit un nou record mondial, pentru turneul cu cele mai mari încasări din istorie, „Divide Tour” generând 736,7 milioane de dolari de la debutul lui şi până în prezent, potrivit Associated Press.
Recordul anterior a fost stabilit de trupa U2, cu 735,4 milioane de dolari generate de turneul din anul 2011, „360° Tour”, potrivit Pollstar.
„Divide Tour”, care a inclus şi un concert susţinut de Sheeran în Bucureşti, la începutul lunii iulie din anul acesta, a debutat pe 16 martie 2017 şi este programat să se încheie pe 26 august 2019.
Va dura însă 893 de zile, comparativ cu cele 760 de zile ale seriei de concerte susţinute de U2 în 2011.
Cântăreţul în vârstă de 28 de ani, deţine patru premii Grammy. El este considerat un fenomen al genului folk-pop şi a fost cel mai bine vândut artist în 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry. Albumul lui Sheeran „Divide”, al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017.
Mediafax
Vedeta zilei – Ed Sheeran intră în Cartea Recordurilor: turneul cu cele mai mari încasări
Recomandările redacției
Actualitate 104
Pompierii și cei de la Ambulanță, într-un exercițiu amplu la o fabrică din Zimandu Nou
citește mai mult »
Actualitate 103
Maria, o polițistă de la imigrări, își donează periodic părul pentru femeile diagnosticate cu cancer
citește mai mult »
Actualitate 18
Peste 120 de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în primele două luni ale acestui an
citește mai mult »
Actualitate 26
9 iunie, data limită până la care românii îşi pot face viza de flotant pentru a vota la alegerile din iunie
citește mai mult »
Actualitate 140
Bursele școlare de merit, de 450 de lei, doar pe hârtie, în realitate elevii primesc sume mult mai mici
citește mai mult »
A1 177
Casa în care o femeie a ars de vie a luat foc în urma unui scurtcircuit electric
citește mai mult »
A1 134
Pieton acroșat de mașină, în zona Romanilor
citește mai mult »
Anunțuri 12
REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A.
citește mai mult »