Iulia Vântur a trecut prin clipe cum­plite şi şi-a văzut moartea cu ochii în urmă cu doar două luni. Deşi inițial a de­cis să nu vorbească despre aceste momente grele din viaţa sa, Iulia şi-a des­- chis sufletul într-un interviu televizat. Se afla în vacanţă în Bali atunci când zona a fost curpinsă de un cutremur puternic. A fost trezită din somn de zgomotul infernal şi de faptul că totul se mişca în jurul său. Seismul a avut 5.7 grade pe scara Richter, dar s-a simţit la intensitate mult mai mare, spune Iulia. „Dormeam şi simţeam că ceva se mişcă, dar nu se mai opreşte. Nu m-am mai deranjat să mă dau jos din pat, că am zis că dacă e cutremur, cât o să ţină. Încerc să nu mă gândesc la cea mai proastă variantă, dar da, te gândeşti la ce ai făcut în viaţa ta, că nu îţi dai sea­ma niciodată când vine sfârşitul”, a declarat Iulia Vântur la Antena Stars. Vedeta a vorbit în acelaşi interviu şi despre motivul pentru care a decis să revină în România, deşi îşi croise o carieră tocmai în India. Iulia Vân­tur a intrat în lumea actoriei pentru filmele de la Bollywood, acolo unde s-a bucu­rat de un real succes. „De fiecare dată când revin îmi văd părinţii, oamenii dragi, prietenii buni şi mă încarc tot timpul cu ener­gie”, a completat Iulia Vân­- tur.

Recomandările redacției