Actriţa Julia Roberts le-a interzis copiilor săi să folosească reţelele de socializare online, deoarece nu doreşte ca aceştia să fie afectaţi de „presiunile vieţii moderne”, informează Mediafax.
Atitudinea vedetei a fost influen­ţată de filmările pentru cel mai recent film al său, „Ben is Back”. Roberts joacă rolul mamei unui tânăr dependent de droguri, o ipostază pe care a descris-o ca fiind una dintre cele mai grele slujbe din timpul carierei sale de la Hollywood. Actriţa spune că rolul a făcut-o să impună şedinţele de familie şi să limiteze programele la care se uită copiii săi.
Actriţa a declarat că „este interesant să încerci să creşti copii în ziua de azi, pentru că totul este foarte nou – presiunile, resursele, capacitatea de a avea lumea în mâinile tale”. Ea a continuat spunând că îşi ţine copiii departe de reţelele de socializare online pentru că nu înţe­lege „de ce ar avea ne­voie de ele în acest moment”.
Starul s-a des­cris ca fiind o mamă strictă şi a afirmat că impu­ne­rea unor limite pentru copii este im­- portantă. Cu toate acestea, ea sus­ţi­ne că nu îşi pe­depseşte copiii, ci preferă să aibă discuţii cu aceştia. Roberts a afir­mat, glumind, că nu trebuie să fie dură, deoarece „faţa ei serioasă” este su­ficient de severă.

Recomandările redacției