Supranumit „Muhammad Ali al talk show-urilor de televiziune”, Larry King a realizat peste 50.000 de interviuri cu preşedinţi, lideri ai lumii şi vedete.
Faimosul jurnalist Larry King şi-a dat ultima suflare la 23 ianuarie, răpus de COVID-19, la 87 de ani.
Anul trecut a fost devastator pentru Larry King, pentru că i-au murit doi copii, în august, Andy, de 65 de ani, în urma unui atac de cord, şi Chaia, de 51 de ani, de cancer.
A fost însurat de 8 ori cu 7 femei. A avut 5 copii, 9 nepoţi şi 4 strănepoţi. În 1952 s-a însurat cu colega de liceu Freda Miller, dar căsătoria a fost anulată anul următor. În 1961 s-a căsătorit cu Anne­tte Kaye, dar s-au despărţit după câteva luni. Au avut un fiu, Larry junior, pe care Larry l-a văzut abia 33 de ani mai târziu. Între 1961-1963 şi 1967-1972 a fost însurat cu Alene Akins, cu care a avut o fiică, Chaia, şi i-a adoptat fiul, pe Andy. Între 1963 şi 1967 a fost căsătorit cu Mary Sutphin cu care are o fiică, Kelly. Între 1976-1983 a fost însurat cu Sha­ron Lepore. Între 1989-1992 a avut-o ca soţie pe Julie Alexander. Între 1997-2019 a fost însurat cu Shawn Southwick, mai tânără cu 26 de ani ca el, de care a divorţat la 85 de ani. Cu ea are doi fii, Chance (21 de ani) şi Cannon (20 de ani).

Recomandările redacției