Sunt rude de sânge, dar au devenit duşmance de moarte. Laura Lavric nu uită şi nu iartă după ce sora ei, Ecaterina Traian, a târât-o, în 2012, într-un scandal-monstru. Aceasta a declarat la TV că solista „mergea cu bărbaţi pe cadouri şi bani”, aşa că Laura Lavric a dat-o în judecată. După 8 ani, solista de folclor a reușit să își execute silit sora, dar banii îi va pri­mi eșalonat, timp de 16 ani. Ceruse daune morale de 100.000 euro, însă instanța a stabilit că 10.000 sunt suficienți.
Cum singura posibilitate s-o facă pe sora ei să platească era prin executarea silită, avocații Laurei Lavric (74 de ani) au reuşit să-i pună Ecaterinei poprire pe pensie și să plăteasca eșalonat câte 50 de euro pe lună, anunță starpopular.ro.
„Trebuie să mai trăiesc 90 ani ca să primesc toți banii. Nu stau eu în banii ăștia, sincer vă spun că îmi pare rău că s-a ajuns aici. De când a început scandalul, iau pastile de inimă, am probleme cu tensiunea”, a declarat Laura Lavric.
Solista, care pe 20 septembrie a împlinit 74 de ani, a rupt orice legătură cu sora ei și nu poate să o ierte. „Eu am blocat-o pe toate telefoanele. Dar tot m-am trezit cu un mesaj de la ea de pe alt nu­măr, în care spunea: «e adevărat că ne-am aruncat cuvinte grele una alteia, dar ne e dor de voi și iertați-mă»”.

Recomandările redacției