Prințesa Märtha Louise a Norvegiei (49 de ani) va fi cerută în căsătorie de Crăciun de șamanul american Durek Verrett (45 de ani). Cei doi și-au recunoscut public iubirea în luna mai 2019 și, recent, șamanul a povestit pentru „Vanity Fair” că a confecționat personal verighetele de nuntă.
Prințesa este a patra în linia succesiunii la tron după fratele ei mai tânăr Haakon și cei doi copii ai acestuia, după ce Parlamentul norvegian a schimbat în 1990 o lege prin care întâiul născut de sex masculin are prioritate la tronul Norvegiei.
Prințesa norvegiană susține că și-a găsit sufletul-pereche în persoana șamanului. Iubitul prințesei se consideră un ghid spiritual și un adevărat vindecător. Mai mult decât atât, bărbatul sus­ține că poate opri procesul îmbătrânirii prin accesarea atomilor din interiorul corpului uman. Șamanul este bun prie­ten cu actrița Gwyneth Paltrow și nu de puține ori a vorbit public despre pute­rea sa de a înlătura energia negative.
„Mă simt fericită și binecuvântată pentru faptul că este iubitul meu. Pentru toți cei care simțiți nevoia să mă criticați, vă rog să vă abțineți”, a fost me­sajul scris de prințesă pe Instagram.

Recomandările redacției