Irina Loghin (82 ani) nu bea must decât așa cum îi place ei. Are o reţetă proprie de must, cu care face senzaţie în rândul fanilor ei şi al cunoscuţilor.
În fiecare toamnă, celebra interpretă de muzică populară își prepara elixirul minune cu un ingredient secret, bun pentru sănătate.
Rețeta senzațională de must a artistei este următoarea: „Mustul cu hrean, pe care îl consum eu toamna, este preparat după o rețetă a mea, are un gust extraordinar şi se face în felul următor. Peste mustul obţinut din struguri, căpşunică se numeşte soiul, am pus hrean dat prin blender. Se pune circa 250 de grame de hrean, la o damigeană de 25 de litri”, spune Irina Loghin.
Interpreta are o condiţie fizi­că de invidiat, întrucât înconjoară aproape zilnic, în pas alert, Lacul He­răs­trău.

Recomandările redacției