Este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai iubiţi artişti din România, câştigând sume impresionante din muzică, însă Smiley (n.r. Andrei Tiberiu Maria), în vârstă de 35 de ani, este şi angajat al postului Pro TV, acolo unde are un salariu enorm.
Smiley se împarte la Pro TV între rolul de jurat la „Vocea României“ şi cel de prezentator la „Românii au talent“, joburi pentru care este plătit regeşte.
Deşi cele două emisiuni au fiecare câte un sezon pe an, adică maximum patru luni pentru fiecare emisiune, salariul lui Smiley este negociat pe întreg anul, el fiind plătit şi pentru lunile în care show-urile nu sunt difu- zate la TV.
Potrivit jurnaliştilor de la Cancan, salariul pe care Smiley îl primeşte de la Pro TV ajunge la 150.000 de euro pe an, astfel că artistul ia 12.500 de euro pe lună.
Smiley, este un cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român, în trecut, fost membru al trupei Simplu.
Eveniment 52
Percheziții la Munar: au fost descoperite sute de kilograme de deșeuri toxice precum și animale sălbatice captive
citește mai mult »