Selma Blair a anunţat, în anul 2018, că suferă de scleroză multiplă în plăci. Din momentul în care a făcut tragicul anunţ şi până în prezent ea a continuat să îşi informeze fanii despre maladia cu care se luptă, dar şi despre micile progrese pe care le face datorită schemei de tratament. Din nefericire, scleroza multiplă a afectat-o în profunzime, actriţa pierzându-şi aproape în întregime capacitatea de a vedea cu ochil drept, dar şi mobilitatea, deplasarea fiind posibilă doar cu ajutorul unui baston sau cu susţinerea altei persoane.
Recent, ea a fost surprinsă de fotoreporterii de peste Ocean în ipostaze cu adevărat răvăşitoare. Actriţa a fost imortalizată pe o stradă din apropierea locuinţei personale, având dureri, judecând după expresia facială. De altfel, ea a povestit şi cu alte ocazii că se confruntă cu dureri musculare şi osoase îngrozitoare şi că face tot ce îi stă în putinţă să ducă o viaţă normală în ciuda acestora, de dragul fiului său, Arthur.

Recomandările redacției