Simona Halep și Toni Iuruc au spus cel mai important „Da” din viața lor, iar de miercuri, 15 septembrie, (n.red. ieri) iubirea lor are și acte. Campioana de la Wimbledon și de la Roland Garros și omul de afaceri s-au cununat la Constanța, pe malul mării.
Cununia civilă a fost oficiată în jurul orei 16.00. De la ora 14.00 au început să ajungă invitații la hotelul deținut de marea sportivă. Toni a ieșit să-l întâmpine personal pe Ilie Năstase și pe soția acestuia, Ioana.
Simona Halep a arătat ca o zeiță în rochia lungă, până în pământ, bej, cu mâneci trei sferturi, cu broderii fine în partea de sus, cu părul prins într-un coc lejer, câteva bijuterii fine, printre care o brățară și inelul de logodnă, iar cel mai de preț accesoriu al ei ră­mâne zâmbetul superb.
Simona şi Toni s-au logo­dit la începutul lunii iunie, petrecerea fiind organizată la vila tenisme­nei de la Izvorani.

Recomandările redacției