Trupa Metallica îşi amână turneul în Australia şi Noua Zeelandă după ce solistul James Hetfield a fost nevoit să reia un program de dezintoxicare, anunţă Mediafax.
Amânarea concertelor programate în perioada următoarea a fost anunţată printr-un mesaj semnat de Lars Ulrich, Kirk Hammett şi Robert Trujillo, ceilalţi componenţi ai trupei Metallica.
„Aşa cum probabil cei mai mulţi dintre voi ştiţi, fratele nostru James, se luptă cu dependenţa de mulţi ani. A fost nevoit acum, din păcate să reia un program pentru a se reface. Avem toate intenţiile de a ne face drum în partea voastră de lume imediat ce sănătatea şi programul ne vor da voie. Vă vom da de ştire imediat ce vom fi în stare”, se arată în mesaj.
„Din nou suntem distruşi că v-am provocat neplăceri atâtora dintre voi, mai ales fanilor care trebuie să străbată distanţe mari ca să ne vadă spectacolele. Apreciem înţelegerea voastră şi sprijinul pe care i-l arătaţi lui James”, au precizat muzicienii, arătând că banii pentru toate biletele vor fi returnaţi.
Vocalistul trupei Metallica a mai fost internat pentru dezalcolizare în 2001.
Accidente 54
Autostrada Nădlac – Deva, blocată după ce un TIR a ajuns în parapet (foto)
citește mai mult »