Vasile Barani, unul dintre cei mai ta­lentaţi violonişti din ţară, a murit în urmă cu două zile, fiind răpus de coro­navirus, la vârsta de 62 de ani.
Acesta a fost internat în urmă cu trei zile la Spitalul Municipal Sighet, unde a și decedat. Vasile Barani a făcut mult timp duet cu interpreta Ancuța Anghel, iar muzica sa era apreciată în zona Maramureșului.
„Suntem cu inimile zdrobite de du­rere. Fratele nostru a plecat spre un loc mai bun. Ne va lipsi foarte mult. De acolo, de sus, va veghea asupra noastră. Cântecele lui vor rămâne și îl vom păstra veșnic în sufletele noastre. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a fost mesajul lui Ioan Barani.
Soţii Cornelia şi Lupu Rednic au dat trista veste. „Cutremuraţi, până-n adâncul sufletului, am primit vestea plecării dintre noi, la cele veşnice, a prietenului nostru drag Vasile Barani, un om cu totul special, un om cu suflet mare. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familia greu încercată! (…) Fie ca îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu!”.

Recomandările redacției