De când l-a luat pe Cristian Bobar în conducere, CNS Cetate Deva a făcut mutări interesante pe piața transferurilor, cum ar fi senegalezul N’Doye, dar o parte dintre foștii hunedoreni, R. Cristian, Tecsi sau Bloj. Dar, în ultimele zile, devenii s-au orien­- tat și spre doi fotbaliști din județul vecin.
În primul rând, CNS-ul a pus mâna pe Gelu Velici, golghe­terul de anul trecut al Sebișului, care, însă, nu a mai găsit motivația necesară pentru a continua pe malul Crișului Alb. În contul fostului dinamovist, devenii ar trebui să achite suma modică de 5.000 de lei Națio­nalului, care acum caută un alt atacant de careu, opțiunile fiind variate.
Astăzi, s-a oficializat și transferul lui Roberto Bodea la poalele Cetății. Portarul de 23 de ani semnase recent cu divizionara a patra, CS Glogovăț, dar: „Înțelegerea cu cei de la Vladimirescu a fost ca în ca­zul în care o să am ofertă dintr-o ligă superioară să pot pleca oricând. Îi mulțumesc lui Cristi Man că m-a înțeles, e un băiat extraordinar care va avea rezultate bune la Vladi. De asemenea, îmi pare foarte rău că nu am putut continua munca cu nea’ Dan (n.a. Țapoș), mai ales că ambii ne-am dorit să lucrăm din nou împreună. Dar, dacă nu s-a putut… În fine, încă aș­tept un telefon de la Ighiu pentru a afla noutăți despre restanțele mele financiare. Dacă nu se întâmplă asta, cu părere de rău, voi fi nevoit să-mi depun memoriu”, ne-a declarat Bodea.
CNS Deva face parte din seria a IV-a a ligii secunde, unde le va avea adversare pe UTA II, Național Sebiș și Lunca Teuz Cermei.

Recomandările redacției