Iar și-a bătut joc Iohannis de PNL, l-a obligat să se facă de râs, inițiind o moțiune de cenzură absolut lipsită de șanse, numai și numai pentru a-i face lui campanie electorală, pentru câștigarea unui nou mandat la Cotroceni. Ludovic Orban declara că Opozi­ția are asigurate 215 voturi la moțiunea de cenzură, dar spunea niște minciuni mai mari decât Casa Poporului. În primul rând, s-a spus că UDMR va vota moțiunea de cenzură, fiind solidară cu Opoziția, dar nu s-a specificat că uniunea maghiară rămâne fidelă principiului său de a nu se amesteca în treburile partidelor românești, de a nu pro­voca bascularea puterii politice, prin alăturarea la o tabără sau alta, singura garanție din partea UDMR fiind aceea că va susține partidul care este în stare să schimbe ba­lanța pe forțe proprii. Este o politică absolut normală, minoritățile nu pot să ceară drepturi de la Opoziție, ci de la Putere. În paranteză fie spus, este o lecție pentru partidele politice care se dau drept românești, o lecție despre ceea ce înseamnă verticalitate. Mai apoi, Ludovic Orban s-a împăunat cu sprijinul grupului minorităților naționale, deși Varujan Pambuccian a spus limpede că din cei 17 parlamentari doar 5 sau 6 vor vota în sprijinul moțiunii.
Pur și simplu, prin rezultatul votului la moțiune, PSD a primit o bulă de oxigen care șterge în bună măsură înfrângerea catastrofală de la alegerile europarlamentare. Putem să ne dăm seama de impact dacă analizăm spusele Veoricăi Dăncilă: partidele care susțin moțiunea de cenzură sunt „Alianța Austerității”. Adică, dușmanii PSD vor să taie salariile și pensiile, pentru că așa vrea Merkel! Colac peste pupăză, exact în momentul în care se derula votul pentru moțiunea de cenzură, televiziunile au întrerupt transmisiunile pentru breaking news, adică pentru a-l arăta pe Klaus Werner Iohannis cum acordă niște diplome unor handicapați! Aoleu, adică stimatul Klaus Werner nu vrea austeritate, stimabilul și onorabilul susține protecția socială, deși partidul care îi este devotat până în pânzele albe vrea austerirtate, pentru că așa a poruncit Merkel?
PSD poate să exploateze acest succes de etapă, cu o singură condiție: la Congresul din 29 iunie să o înlăture pe Viorica Dăncilă, să nu o aleagă președintele partidului. Dacă Veorica va fi aleasă, PSD se va duce pe tobogan, până în fundul pră­pastiei, se va chinui să obțină măcar 10% la alegeri. Totul depinde de marea masă a PSD care va vota la Congres, dar cea mai mare problemă este cine va candida. Trebuie să apară un candidat care să inspire încredere, care vrea să rupă PSD de trecut, iar, dacă se poate, să fie și puțin cunoscut ca opozant al dictatorului Dragnea. Nu știu cine ar putea fi acesta, dar, repet, PSD a câștigat o etapă importantă, Dăncilă poate să rămână premier, pentru că este premierul PSD, dar nu mai dictează ea, ci noul președinte al noului PSD.
 

Recomandările redacției