Joi seară, în incinta Atrium Mall, Librăria Cărtureşti a găzduit vernisajul expoziţiei „Maya Baranyai”. Într-un cadru deosebit, nu mai puţin de 20 de lucrări de grafică şi pictură au putut fi admirate în ceainăria librăriei, de publicul numeros prezent la eveniment. Maya, elevă în clasa a IV-a a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, este cea mai tânără membră a Asociaţiei „Ion Andreescu” Arad. Tânăra artistă a onorat invitaţia Librăriei Cărtureşti să realizeze prima ei expoziţie personală, care cuprinde lucrări de pictură şi grafică. Asociaţia „Ion Andreescu” Arad este un veritabil cenaclu de artă plastică, înfiinţat în 1954.

Recomandările redacției