Vernisajul expoziţiei de fotografie ART-IMAGE a adunat un public numeros

0
331

vernisaj

FotoClubPro Arad a vernisat la finele săptămânii acesteia, la Sala Clio, expoziţia Taberei internaţionale de Fotografie, ART-IMAGE 2014.  Expoziţia a cuprins lucrările artiştilor care au participat la tabără, ce ilustrează peisaje, obiective turistice, dar şi crâmpeie din viaţa de zi cu zi, realizate în mai multe localităţi ale judeţului. Un public numeros a participat la eveniment.

De această dată a fost lansat şi albumul taberei ce curpinde informaţii despre artiştii-fotografi care au participat la tabără dar şi câteva dintre cele mai interesante lucrări ale lor surprinse pe meleagurile judeţului Arad.Trebuie spus că, anul acesta tabăra de fotografie a avut parte de prezenţa unor importanţi artişti ai lumi, printre care şi unul dintre vice-preşedinţii Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică.

Prezentarea proiectului „Tabăra Internaţională de Fotografie ART-IMAGE“, ediţia a III-a, a fost realizată de către preşedintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc, iar preşedintele onorific al PRO Urbe Arad, Bujor Buda a vorbit despre lucrările expuse cât şi despre importanţa acestei tabere pentru promovarea turismului în judeţul Arad. La eveniment a fost prezentă şi Piroşka Toth, preşedintele Asociaţiei Pro Pir Kult, din Turnu care le-a vorbit celor prezenţi despre beneficiile unei asemenea tabere pentru păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice fiecărei zone a judeţului. De asemenea, Maria Hailemas, reprezentanta etnicilor bulgari din judeţ a prezentat semnificaţia şi unicitatea portului popular bulgăresc.

„Mă bucur că vernisajul expoziţiei ART-IMAGE 2014 s-a bucurat de un real succes, dovadă fiind numărul mare de arădeni prezenţi joi seara la Sala Clio“, a spus Nelu Scripciuc, preşedintele FotoClubPro Arad.

Tabăra de fotografie din toamna lui 2014 şi expoziţia s-au derulat cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad.

Lucrările din cadrul expoziţiei ART-IMAGE 2014 sunt semnate de : Jose Raul Acuna Argentina,Călin Andra,Alexandru Frateanu,Havka Mykola Ucraina,Kai-Yu Leung F.RPS.Hon MPC,Hon FAPA China (Hong Kong),Klaus Stock Hon.FIAP Elveţia,Jacky Martin M.FIAP.Hon FIAP Franţa,Eugen Negrea A.FIAP.Hon MPC România,Norman S.K.LAU F.PSA.F.RPS.E.FIAP.Hon President FAPA.Hon F.MPC.Hon.E.FAPA China (Hong Kong),Massimo Piconcelli Italia,Nelu Scripciuc E.AAFR.A.FIAP.Hon MPC România şi Giuseppe Sabella Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.