culori 1Clubul Copiilor şi Elevilor Lipova a scris încă o pagină originală şi colorată în seria expoziţiilor organizate de-a lungul timpului, expoziţii care au adus de fiecare dată o pată frumoasă de culoare în imaginea oraşului. Toamna nu putea să ajungă la final fără expoziţia care o defineşte atât de bine de 10 ani încoace:„Culorile Toamnei”, vernisaj expoziţie internaţională de fantezie şi îndemânare, ediţia a X-a .
Astfel că în ultima zi oficială de toamnă a acestui an, sâmbătă, 30 noiembrie 2013, în cadrul Clubului Copiilor şi Elevilor Lipova a fost organizat vernisajul Expoziţiei Internaţionale „Culorile Toamnei”, vernisaj organizat de Cercul Atelierul Fanteziei, coordoantori: profesor Camelia Iordache şi Tusa Zoltan – director.
Expoziţia a adus la Lipova, încă o dată, picturi şi lucrări realizate manual dintre cele mai deosebite şi originale, adevărate opere de artă, viu colorate, realizate de mâinile iscusite ale copiilor participanţi. A avut participanţi din 24 de judeţe din România iar din străinătate au fost expuse lucrări din 9 ţări: Hyderabad- India, Haskovo – Bulgaria, Riga – Letonia, Ialoveni – Republica Moldova, Salindres – Franţa, Veles – Macedonia, Gaziantep – Turcia, Alibunar – Serbia şi Csanadpalota – Ungaria. În total au participat 75 de instituţii din 53 de localităţi, fiind expuse 1200 de lucrări, rezultatul muncii a peste 1000 de copii talentaţi, coordonaţi de 89 de cadre didactice.
La vernisaj au fost prezenţi, alături de copii şi cadrele didactice din Lipova, copii şi cadre didactice din: Filiaşi-jud. Dolj, Horezu-jud. Vâlcea, Lugoj-jud. Timiş, Olteniţa- jud. Călăraşi, Aleşd-jud. Bihor, Arad, Sebiş, Chişineu-Criş, Hălmagiu, Vârfurile şi Hălmăgel.
Pe lângă numărul foarte mare de lucrări şi participanţi, evenimentul a avut şi un număr mare de invitaţi, reprezentanţi ai instituţiilor locale şi nu numai, precum: Mircea Jichici – primarul Oraşului Lipova, Dorel Căprar – deputat, Dan Damian-consilier judeţean, repre­zentanţi ai Consiliului Local Lipova, precum şi a instituţiilor de învăţământ din oraş. Atât invitaţii cât şi organizatorii au ţinut scurte discursuri, transmiţând astfel toate felicitările şi multe încurajări copiilor atât de talentaţi şi speciali, prin mâinile cărora s-a creat întreaga expoziţie. De asemenea a avut loc o    festivitate de premiere, copiii fiind  recompensaţi cu diplome şi premii.
Pentru organizarea acestui vernisaj, reprezentanţii Clubului Copiilor din Lipova au fost susţinuţi de Primăria Oraşului Lipova, precum şi de o serie de sponsori şi colaboratori, care au ajutat la realizarea întregului eveniment: Deputat Dorel Căprar, A.S Caritas BSG, Cercul de Prietenie Româno German, SC Proconstruct, SC Robac Industries SRL, SC Wegland Alpin SRL, SC Petraş Impex SRL, SC Popină Prodimpex, SC Alex &Rody, OK Fraţii, II Ciutar Ciprian Andrei Minimarket, SC Pl Vega Construct SRL, SC Dacmid Srl, IF Jicărean Laurenţiu, SC Coket Srl, Faleza MUreş, SC Andi&Dea SRL, May&Day, SC Alex- Doris, SC Lipomin, Florăria Aurora, Brutăria Lily&Lary, Şişti Shop SRL.
„Pe această cale sunt transmise mulţumiri speciale tuturor sponsorilor, părinţilor care au sprijinit activitatea copiilor şi le-au fost alături, şi nu în ultimul rând copiilor, care datorită talentului şi implicării au reuşit să creeze în cel mai mic detaliu toată această expoziţie“ a spus prof. Camelia Iordache.
Vernisajul expoziţiei internaţionale de fantezie şi îndemânare „Culorile Toamnei“ ediţia a X-a, a fost încă un eveniment care s-a bucurat de un real succes, un eveniment „colorat“, un eveniment creat cu suflet de mâinile copiilor.

Recomandările redacției