În ultimul meci al anului trecut, Laurențiu Roșu nu a putut conta pe doi dintre titularii săi obișnuiți. Dacă Marius Curtuiuș a fost suspendat pentru „cumul” de carto – nașe galbene, Norbert Polgar s-a accidentat la penultimul antrenament dinaintea confruntării cu Foresta Suceava. La o primă vedere, se părea că e vorba despre o ruptură parțială de ligamente colaterale, ceea ce presupunea pauză și tratament pentru fundașul drepta al arădenilor, cu o revenire pe gazon prin luna februarie. Examenul RMN a evidențiat, însă, o simplă entorsă de genunchi, iar fotbalistul e deja apt sută la sută și urmează deja programul de vacanță prescris de Laurențiu Roșu și preparatorul său fizic. „Nu se pune problema să nu încep cot la cot cu băieții antrenamentele pe 16 ianuarie. Mă simt bine, nu mă mai doare deloc genunchiul, sperietura a fost mai mare decât accidentarea în sine”, ne-a mărturisit fotbalistul de 27 de ani. Cu Polgar și David, „Bătrâna Doamnă” e acoperită pe banda dreaptă a defensivei. În schimb, stafful tehnic al „roș-albilor” caută întăriri în centrul apărării, vorbinduse chiar despre doi fotbaliști de profil, ținând cont de faptul că Manea stă rău la capitolul cartonașe galbene, iar Gligor și Filaret sunt ambii fotbaliști de picior stâng. (S.A.)

Recomandările redacției