Mulți dintre cei care se aflau în școlile de șoferi în momentul în care pandemia a izbucnit au avut de suferit. Dacă nu au reușit să ia permisul auto înainte de toată această pandemie, ei au fost amânați pe termen nelimitat, până în momentul în care lucrurile se vor liniști. Acum, odată intrați în starea de alertă, pandemia nu mai este atât de înfricoșătoare pentru că, urmând câteva reguli, reluarea examenelor auto devine posibilă.

Așadar,  având în vedere prevederile Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Decretul 240/2020 privind prelungirea stării de urgentă pe teritoriul României, precum și prevederile Hotărârii C.N.S.U. nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în context situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, în baza planului de măsuri nr. 3837790/07.05.2020 privind reluarea activității de examinare la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor au fost luate următoarele hotărâri:

1. Candidații care au fost programați în perioada 17.03.2020-12.05.2020, pentru susținerea probei practice și nu au susținut această probă din cauza suspendării activității, au fost reprogramați în perioada 09.06.2020-29.06.2020, datele de programare fiind comunicate școlilor de conducători auto

2. Candidații sunt îndrumați să se adreseze școlilor de conducători auto unde au urmat cursurile de pregătire pentru a li se comunica data susținerii probei practice în vederea obținerii permisului de conducere

3. Examinatorul, candidatul și martorul vor purta echipamente de protecție (măști de protecție) pe toată durata desfășurării probei practice, în lipsa acestora putând fi refuzată susținerea probei, în autovehicul putând fi prezente maxim trei persoane în acelaşi timp.

4. Școlile de conducători auto vor asigura igienizarea autovehiculelor cu care se susține proba practică, iar pentru ocupanți va fi pus la dispoziție un flacon cu substanță dezinfectantă. De asemenea vor asigura echipament pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidatulul care are o temperatură corporală mai mare de 37.3 grade Celsius.

5. Din listele cu candidați au fost excluse persoanele care figurează în izolare sau carantină, acestea urmând a fi programate ulterior.

6. La locul de întâlnire vor fi respectate măsurile de distanțare socială, în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Recomandările redacției