Răzvan Marin (21 de ani) ar putea fi marea absenţă a României U21 la Campionatul European de peste câteva săptămâni. Ajax nu l-ar lăsa să participe, după cum afirmă Adrian Boingiu, secundul lui Mirel Rădoi.
Stafful a purtat discuţii cu olandezii, dar se pare că aceştia nu se lasă convinşi. Sunt îndreptăţiţi de regulament să refuze, dar Boingiu afirmă că „negocierile” nu se opresc aici. Vor încerca să-i convingă pe cei de la Ajax că momentul este unul istoric pentru Naţionala României de tineret, iar Răzvan Marin este, poate, cel mai bun fotbalist U21. „Au fost discuţii din care a reieşit că Ajax nu îl va lăsa să vină pe Răzvan Marin la Euro 2019. Noi sperăm într-o minune, în care să înţeleagă că pentru imaginea lui, în perspectivă, participarea la un turneu european, cu un rezultat bun, poate însemna foarte mult”, a declarat Boingiu la Digi Sport.
De acest subiect a vorbit şi Răzvan Marin, în urmă cu câteva zile. Îşi doreşte să participe la EURO, dar decizia nu îi aparţine. „E un subiect delicat pentru mine. Nu am ce să spun despre acest lucru. Eu am spus tot timpul că îmi doresc să joc pentru U21 la Euro. S-au schimbat multe. Voi lăsa clubul şi antrenorii naţionalelor să decidă pentru mine. E o situaţie foarte delicată pentru mine”.
Reprezentativa de tineret a României, din care fac parte și arădenii Dennis Man și Adi Petre, va fi una dintre cele 12 reprezentative prezente la EURO 2019.
Echipa condusă de Mirel Rădoi se află în grupa C, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia.
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.
Vești proaste pentru Rădoi, Ajax nu îl lasă pe Marin la EURO U21
Recomandările redacției
Actualitate 97
Pompierii și cei de la Ambulanță, într-un exercițiu amplu la o fabrică din Zimandu Nou
citește mai mult »
Actualitate 100
Maria, o polițistă de la imigrări, își donează periodic părul pentru femeile diagnosticate cu cancer
citește mai mult »
Actualitate 18
Peste 120 de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în primele două luni ale acestui an
citește mai mult »
Actualitate 25
9 iunie, data limită până la care românii îşi pot face viza de flotant pentru a vota la alegerile din iunie
citește mai mult »
Actualitate 140
Bursele școlare de merit, de 450 de lei, doar pe hârtie, în realitate elevii primesc sume mult mai mici
citește mai mult »
A1 170
Casa în care o femeie a ars de vie a luat foc în urma unui scurtcircuit electric
citește mai mult »
A1 133
Pieton acroșat de mașină, în zona Romanilor
citește mai mult »
Anunțuri 11
REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A.
citește mai mult »