Veteranii de război şi văduvele veteranilor de război din municipiul Arad au fost omagiaţi, marţi, cu ocazia Zilei Naţionale a României şi în contextul Anului Interaţional al Veteranilor de Război.
Ceremonia a avut loc în Sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ, în prezenţa primaru­lui municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a numeroase oficialităţi şi invitaţi.
De asemenea, în sală au fost prezenţi în jur de 30 de veterani de război şi văduve ale vete­ranilor de război, care au reuşit să se deplaseze şi să participe la acest moment festiv, cu toate că unii sunt bolnavi iar asupra altora vârsta şi-a pus amprenta.
În deschiderea evenimentului, IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, a rostit rugăciunea Tatăl Nostru şi a evocat pe cei care şi-au pierdut vieţile în războaiele din 1918 şi 1944.
La rândul său, coloneul în rezer­vă, Anghelin Vasile a amintit că în judeţul Arad se află în evidenţe 20.000 de veterani de război, văduve de veterani de război şi urmaşi ai veteranilor de război.
„Mă simt onorat să vorbesc acum, la aniversarea Marii Uniri, în calitate de membru al Organizaţiei Veteranilor de Război, Filiala Arad. Veteranii de război sunt candele vii, care pâlpâie încă. Cei care nu mai sunt, au murit pentru ca noi să existăm”, a spus Anghelin Vasile.
În cadrul manifestării istoricii Doru Sinaci, Horia Truţă, Ioan Tuleu şi Corneliu Pădurean au prezentat câteva dintre momentele de referinţă din cele două războaie mondiale la care şi-au adus contribuţia veteranii de război arădeni.
La ceremonia din Sala Regele Ferdinand au fost prezenţi şi câţiva membri ai Asociaţiei de reconstituire militară IRE 53 Ceta­tea Aradului, care au fost îmbră­- caţi în uniforme militare din Pri­mul Război Mondial.
În discursul său, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a făcut referire la importanţa armatei, dar şi la proiectele de vii­tor ale municipalităţi, printre care o unitate militară nouă unde vor fi relocaţi militarii din Cetate şi introducerea în circuitul civil a Cetăţii Aradului.
„Suntem în Sala Ferdinand, regele unificator al României. Sunt bucuros că în mandatul trecut împreună cu cei doi viceprimari, domnul Bognar Le­vente şi doamna Geanina Pistru, am convenit ca această sală festivă a municipiului Arad să se numească aşa. Putem spune că, în ultimii ani, am reuşit cu nişte oameni minunaţi, istoricii arădeni, să punem teme importante ale istoriei în dezbatere. Să ştiţi că Aradul este şi astăzi pe hartă datorită relaţiei dintre administraţie şi istorici. În fiecare an, punem temele noastre în dezbatere pentru că Aradul a contat şi Aradul trebuie, în continuare, să conteze. Suntem onoraţi de armata română şi de ceea ce însemnă armata. Mai târziu, dar e bine că s-a întâmplat şi aşa târziu, am reuşit prin par­teneriatul cu armata să preluăm Cetatea Aradului şi vom face o unitate militară, nouă, modernă, pentru armată. Armata Română, se va muta, în 2018, la 100 de ani de la Ma­rea Unire, într-o unitate mo­dernă, la Arad. Cetatea Ara­- dului este o mare oportunitate pentru ceea ce înseamnă cultura şi istoria arădeană. Evident, relaţia interetnică este bună, relaţia cu cultele este bună. Toate aceste lucruri le-am făcut datorită faptului că suntem şi creştini şi am reuşit să punem binele în faţa răului. Trebuie să ne ri­dicăm la nivelul istoriei. La nivelul acestor oameni care şi-au pus viaţa în faţa puştii pentru interesul naţional. Este o obligaţie să rămânem şi noi în istorie şi să primim şi noi apla­uzele pe care le merită vete­ranii noştri, a spus primarul.
La finalul ceremoniei, vete­ranii de război şi văduvele ve­teranilor de război au primit diplome de onoare, pentru participarea la cel de-al Doilea Răz­boi Mondial.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad şi Primăria Municipiului Arad, în cadrul manifestărilor de­dicate Zilei Naţionale a Româ­niei.
Paula Bulzan

Recomandările redacției