OLYMPUS DIGITAL CAMERAReprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) recomandă arădenilor să facă examenul trichineloscopic la toţi porcii sacrificaţi pentru consum propriu. Asta, pentru a preveni infestarea cu Trichinella spiralis. Viorel Agud, directorul executiv al DSVSA susţine că  examenul trichi­neloscopic se poate efectua la toate circumscripţiile sanitar-veterinare din judeţ. „Carnea rezultată în urma sacri­ficării animalelor în gospodărie va fi utilizată numai pentru consumul propriu, fiind interzisă comercializarea. Comercializarea porcilor din exploa­ta­ţiile nonprofesionale, gospodăriile populaţiei, se va face numai în târguri de animale autorizate sanitar-veterinar sau din gospodăria vânzătorului în gospodăria cumpărătorului. În această situaţie, mişcarea animalelor se va face numai însoţite de formulare de mişcare a animalelor şi certificate sanitar- veterinare”, susţine Agud. Pentru efectuarea examenului trichineloscopic, deţinătorii animalelor sacrificate trebuie să prezinte medicului veterinar o probă de aproximativ 150 de grame şi crotalia animalului sacrificat. „În perioada 1 – 31 decembrie 2013, fie­care circumscripţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din municipiu şi oraşe va asigura serviciu de permanenţă, de luni până sâmbătă între orele 8,00-18,00 şi duminica între orele 8,00-12,00. La se­diile respective vor fi afişate numele persoanei care asigura permanenţa şi numărul de telefon la care cetăţenii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veteri­nare”, a mai spus Agud. De asemenea, inspectorii din cadrul DSVSA vor verifica modul de respectare a normelor privind protecţia animalelor în timpul sacrificării. Mai mult, reprezentanţii instituţiei susţin că vânzarea porcilor în alte locuri şi prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege se sancţionează cu amendă contravenţională.

Recomandările redacției