Promovată în vara anului 2015, Victoria Felnac a devenit rapid una dintre formațiile de luat în seamă În Liga a IV-a Arad. În special după venirea lui Dan Cuedan pe bancă, „roș-albii” au progresat treptat, având o medie a punctelor specifică formațiilor de pe podium între lunile martie și octombrie 2016.
De altfel, VI-FE a fost mult timp a treia forță a prezentei stagiuni, pentru ca apoi să intervină picajul. „Echipa este în obiectiv pe locul 6, dar personal nu sunt tocmai mulțumit de cum au decurs lucrurile  de pe la mijlocul turului încoace. Am pierdut multe puncte aiurea începând cu cele două de la Săvârșin, apoi alte două la Pecica, iar cireașa de pe tort, ca să spun așa, am pus-o în ultima etapă. La Sântana, am reușit să pierdem incredibil, după ce în minutul 87 aveam 2-1. Este clar că am avut probleme în special cu echipele aflate acum în Top 5, de altfel am scos o singură remiză împotriva lor. Motivele le cu­noaște exact antrenorul, personal cred că a fost lipsă de concentrare în momentele cheie. Ceea ce, însă, a contat destul de mult în evoluția echipei pe finalul toamnei a fost absența lui Butura. Era jucătorul care făcea diferența la mijlocul terenului, pasa, finaliza și era unul dintre juniorii echipei, aspect important în economia campionatului”, consideră Dan Ristin, președintele felnăcanilor.
Ca în fiecare pauză competițio­nală, Felnacul va căuta să-și îmbunătățească lotul, deși ar putea suferi și o pierdere importantă. „Avem discuții cu Crișul Chișineu- Criș despre Radu Dubeștean. E singurul club ce ne-a căutat pentru vreun jucător, probabil în săptămânile ce urmează vom decide ceva în privința sa. În rest, ne vom păstra în mare lotul din tur, lângă care sperăm să lipim câțiva fotbaliști pe gustul antrenorului. Dan Cuedan e, poate, cel mai titrat antrenor din Liga IV-a și merită să aibă material de lucru conform cărții sale de vizită.  Căutăm în special fotbaliști cu potențial, inteligenți în joc și cu prezență constantă la antrenamente. Le promitem de pe acum suporterilor noștri că vor avea parte de surprize plăcute la primăvară, eu zic că vom urca din nou în clasament”, a adăugat șeful trupei de pe Mureș.
Surprizele plăcute le-am putea regăsi de la anul și la baza sportivă. „Având tot sprijinul lui Ionică Ma­lița, noul primar ales în această vară, baza sportivă va fi îmbunătățită. Sunt reparații ce trebuie făcute la vestiare, iar Primăria ne-a promis sprijin în acest sens. De fapt, autoritățile locale ne impun ritmul pașilor mărunți, dar siguri, în așa fel încât ceea ce construim să fie trainic. Nu ascundem faptul că au fost mici întârzieri bănești la Felnac, dar în această săptămână Moșul vine cu toate restanțele către jucători și antrenori. Rămânem un club serios, parolist, ceea ce promitem aia și oferim”, a rea­mintit Ristin, care anunță și că stafful de conducere al clubului va fi mărit cu încă o persoană cu sarcini executive.

Recomandările redacției