• Amenzi mai mici, interdicții mai aspre.
  • Cetățenii își doresc standarde ca afară.
  • Dezbaterea a încins spiritele.

Propietarii de câini și nu nu­mai s-au adunat ieri în Sala „Regina Maria” a Palatului Administrativ la o dezbatere publică având ca temă proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 208/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru aprobarea regulamentului privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al Municipiului Arad.
Început tumultos
Ca orice dezbatere publică, nici aceasta nu a fost ferită de vorbe aprinse. Totul a început cu primele minute, când s-a observat că erau mai multe persoane prezente în sală care nu aveau scaune. Lumea s-a aprins și din cauza faptului că s-a aflat că Sala „Regele Ferdinand”, mult mai mare și mai încăpătoare, era liberă. După câteva minute în care fiecare zicea că mai bine stă în picioare decât să rămână cineva fără scaun, s-au găsit niște sca­une, iar ședința a putut începe.
Ca de obicei, nu se așteaptă ca persoanele desemnate să vorbească primele să își termine ceea ce aveau de spus, că lumea a și sărit cu sfaturi și idei. Până la urmă, s-a făcut o listă de așteptare pe care s-au înscris persoanele doritoare să își exprime punctul de vedere.
Fără câini în cimitire sau tramvaie
Conform proiectului, amenzile pentru persoanele care nu au la ele pungă și o sticlă de apă atunci când sunt pe stradă cu un câine sunt între 500 și 1.000 de lei, aceasta reprezentând o înjumătățire de la amenda prevăzută anterior. Ei, și dacă acest lucru poate nu i-a deranjat pe oameni, cu toate că erau și persoane care militau pentru dublarea nu reducerea amenzilor, ceea ce a stârnit multă vâlvă au fost prevederile care spuneau că este interzis accesul animalelor în magazine, instituții publice, mijloace de transport în comun sau cimitire.
Conform persoanelor de față, acest lucru este pur și simplu inadmisibil. „Nu pot să cred. Adică eu nu am voie să mă duc cu câinele meu la cimitir la părin­ții mei?”, a spus un vorbitor. „Bine că boschetarii pot să stea în cimitir și se pot fura pietre de mormânt, dar eu nu am voie să merg cu câinele meu dresat în cimitir!”, a mai spus o persoană.
Oamenii sunt în dezacord total cu cele prevăzute de proiect, prevederi care nu le dau prea multă libertate de mișcare. „Eu am încercat să dau animale spre adopție, dar ce să le spun oame­nilor care mă întreabă unde pot să merg cu el? Că nu au voie niciunde. Ia câinele și ține-l acasă în lesă”, a spus un cetățean al Aradului, care deține și un magazin, loc unde nu mai au voie animalele. „Dacă eu vreau ca animalele să intre la mine în magazin, atunci le las să intre. E proprietatea mea. Mâine o să lipesc un afiș pe care o să scriu că sunt binevenite animalele, dar sunt interziși polițiștii”, a adăugat acesta.
Referitor la amezi, oamenii acuză că polițiștii amendează persoanele care poate și-au uitat în ziua aceea apa, dar nu amendează persoanele care aruncă pet-uri sau gunoaie pe jos. „Ei vor să își facă norma de amenzi și atât. Păi în alte țări sunt puse pungi în toate parcurile și nu numai. Plus, nu arunci punga în coșul de gunoi cu alte gunoaie, ci într-un coș special. Numai că la noi nu se poate. Ne amendăm și atât”, a comentat un vorbitor.
Este drept că există și persoane care nu respectă nimic, nici mediul, nici pe ceilalți cetățeni, dar de ce să sufere oamenii și animalele acelora care sunt civilizați?
„Nu ne ascultă nimeni”
Ședința a ținut o bună peri­oadă de timp, oamenii luându-și liber de la muncă ca să poată veni. „Degeaba, că voi tot nu ne ascultați. Degeaba venim aici dacă nu ne băgați în seamă”, a menționat un vorbitor.
Vrem o țară ca afară
„Vrem o țară ca afară” a fost sloganul principal al discuției. O astfel de soluție va fi greu de implementat în țara noastră, o țară în care țiganii te scuipă în tramvai, o țară în care se aruncă chiștocuri de țigară pe geamul mașinii, o țară în care clădirele cu valoare istorică cad pe noi (la propriu). Și ce să mai zicem de problema aceasta cu câinii, că în curând va trebui să mergi la primărie să completezi formular pentru a-ți lua un câine.

Recomandările redacției