Vicecampioana nu se regăsește: Șoimii Lipova – Cetate Deva 1-1

0
314

Șoimii Lipova mai lasă pe drum două puncte într-un debut de sezon poticnit, cu dificultăți neașteptate la cum a decurs perioada de transferuri și cea de pregătire din vară. Înainte de toate, vicecampionii ediției precedente de campionat sunt foarte zgârciți cu golurile, deși ocazii au fost în toate partidele, inclusiv în cea de vineri, cu LPS Deva.
Însă, la fel de adevărat, este că disputa a fost marcată de o gravă greșeală de arbitraj, respectiv neacordarea unui penalty ce ar fi putut aduce al doilea succes stagional pentru lipovani. Apoi, a mai fost și bara lovită de Banyoi în prelungirile partidei, așa că remiza dezamăgirea a fost mare în tabăra lipovană.
Cum s-au marcat golurile: 0-1 (min. 31): Penalty pentru Deva, după ce Nagy l-a faultat în careu pe Roncea. Iliescu nu ghicește colțul și Țoiu înscrie de la punctul cu var. 1-1 (min. 68): Rusu dă o pasă filtrantă pentru Sulea, un fundaș îl blochează, dar mingea curge în față, Vlad urmărește și marchează din 12 metri: 1-1
Formații: Lipova: Iliescu – Nagy, Polgar, Bercu (46 Istrate), Filimon – Prună, Dobrean, M. Popa, D. Rusu – Vlad (83 Banyoi), Sulea.
Deva: Apostol– Marton, I. Pașcu (69 Subțirică), Radak, Doboș – Jude, Toiu – Bogdanovici, Iana (78 Curescu), Roncea (90 Chivu) – Preda (75 Ciocan).
Arbitri: Cristian Vieru (Cisnădie-Sbiu) – Mădălin Bulgărașu (Timișoara), Alina Voaideș (Sibiu)
Observatori FRF: Ștefan Galovits (Oradea), Leontin Moga (Zalău)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.