Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PD-L Arad, subliniază faptul că modificările pe care guvernarea doreşte să le aducă actualei Constituţii – prin referendumul comasat cu alegerile europarlamentare – sunt în măsură să ducă la un regres al democraţiei în România. „Sunt mai multe puncte importante pe care doresc să le subliniez. În primul rând, însăşi ideea de a modifica actuala Constituţie trebuie să pornească de la respectarea referendumului din 2009, prin care cetăţenii României şi-au dorit un parlament unicameral, cu maxim de 300 de parlamentari. Nerespectarea referendumului din 2009 încalcă suveranitatea poporului exprimată prin referendum, fapt stipulat în Constituţia în vigoare. A schimba Constituţia fără respectarea acesteia reprezintă o încălcare a Legii Supreme a României”, afirmă Adrian Ţolea.
De asemenea, acesta subliniază că alte puncte ale modificării Constituţiei vizează schimbarea regimului politic, din semiprezidenţial în parlamentar, scoţând astfel în mod expres prin articolul 1, alineatul 4, preşedintele României din puterea executivă. „Preşedintele Româ- niei, deşi are atribuţii executive nu este putere executivă, deşi ales în mod direct devine o marionetă, în timp ce premierul deşi nu este ales direct dobândeşte atribuţii de ales direct”, consideră Ţolea, care crede că aceste modificări reprezintă „o «bomboană otrăvită» pe care Ponta i-o oferă «prietenului» său Antonescu, în varianta în care acesta din urmă va mai fi nominalizat pentru Preşedinţie din partea USL”.
(G.C.)

Actualitate 39
LPF a confirmat programul etapei 12 din Superligă, iar UTA a aflat când va disputa meciul de pe „Ilie Oană” cu Petrolul
citește mai mult »