În cursul zilei de ieri, viceprimarul orașului Pecica, Miodrag Stanoiov, a fost diagnosticat cu COVID-19. Viceprimarul a precizat că sediul primăriei a fost dezinfectat și programul cu publicul va fi reluat începând de miercuri. „În această dimineață (n.r.- duminică) am făcut testul COVID-19 și în cursul după-amiezii am primit rezultatul, care este pozitiv. Joi am fost pe teren cu reprezentatul unei firme care execută lucrări în oraș, iar acesta m-a sunat sâmbătă după-masă pentru a mă informa că a fost diagnosticat cu coronavirus.
M-am autoizolat imediat și am făcut testul, împreună cu toți membrii familiei, doar eu fiind diagnosticat pozitiv. Sunt internat la spital și am doar simptome minore.(…)
Preventiv, sediul Primăriei Orașului Pecica a fost dezinfectat, programul cu publicul urmând să fie reluat miercuri, 2 septembrie 2020, la ora 8:00.
Vă rog și pe această cale să respectați măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, pentru sănătatea dumneavoastră și a celor din jur!”, a transmis viceprimarul orașului Pecica, Miodrag Stanoiov. 

Recomandările redacției