În ședința de marți a Consiliului Local al Municipiului Arad, consilierii municipali PSD au votat pentru aprobarea unui proiect de hotărâre prin care sute de elevi din municipiul Arad beneficiază zilnic de o masă caldă sau un pachet alimentar. Este vorba despre elevii de la Școala Gimnazială „Ilarion Felea”, Școala Gimnazială „Iosif Moldovan”, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” și Școala Gimnazială „Adam Nicolae”.

„PSD a susținut ferm programul masa caldă la școală, inclusiv ca soluție pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar. La nivelul coaliției, Partidul Social Democrat a fost cel care a insistat pentru extinderea acestui program și iată că aceste propuneri au dus ca astăzi, la nivelul municipiului, să avem nu mai puțin de 1580 de copii care beneficiază zilnic de un astfel de sprijin, fie că vorbim de o masă caldă sau un pachet alimentar.

În Arad, patru unități de învățământ au fost introduse în acest program. Este vorba despre Școala Gimnazială „Ilarion Felea”, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”, Școala Gimnazială „Adam Nicolae” și Școala Gimnazială „Iosif Moldovan”, care sunt amplasate în zone mai defavorizate ale orașului, unde comunitatea de etnie romă este predominantă, iar populația școlară e constituită dintr-un număr important de elevi cu cerințe educaționale speciale și cu copii proveniți din medii sărace, aflați în situație de eșec școlar și se confruntă, de ani buni, cu fenomenul abandonului școlar.

În cadrul acestui program, preșcolarilor și elevilor care frecventează cele patru unități – pilot li se acordă, în anul școlar 2022-2023, în mod gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masa caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar. Sperăm ca pe viitor, acest program să fie extins și la nivelul altor școli din municipiul Arad, pentru că sunt cu siguranță și alți elevi care au nevoie de sprijinul nostru“, declară viceprimarul Ilie Cheșa, președintele Organizației Municipale a PSD Arad.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției