detinuti_nevinovatiMihai Gâdea a prezentat în „Sinteza zilei” de la Antena 3, poveştile cutremurătoare ale unor români băgaţi la închisoare pe nedrept, victime ale unor erori judiciare grave.

Marcel Ţundrea fusese condamnat la 25 de ani de închisoare pentru viol şi omor deosebit de grav produs asupra unei minore, Mioara Gherasie, din Pojogeni. O copilă de 13 ani din vecini.

După 12 ani de detenţie, un procuror din Gorj a constatat că nu Ţundrea este autorul omorului şi violului petrecut în 1992. A cerut atunci efectuarea testului ADN pentru a-şi arăta nevinovăţia.

Rezultatul testului, aprobat de prim-procurorul din Gorj de atunci, Emil Moţa, l-a scos din puşcărie în 2004.

După ce şi-a recăpătat libertatea Ţun­drea a cerut revizuirea cauzei de omor şi viol. Înainte cu un an de a muri, instanţa din Braşov a decis că nu el este autorul violului. Din păcate, revizuirea pentru omor a venit a fost prea târziu.

Ţundrea a decedat în ianuarie 2007 din cauza unor afecţiuni provenite din perioada detenţiei.

Viorica Vişan, condamnată la 16 ani de închisoare pentru crimă, iar după 10 ani de închisoare a fost declarată nevinovată.

Alexandru Diaconescu, arestat preventiv 10 luni pentru crimă şi apoi declarat nevinovat.

Romica Valentin Chiperi, a stat după gratii 17 luni pentru o crimă pe care nu a comis-o.

Nicolae Tigaret, acuzat de omor şi ţinut în arest preventiv 13 luni. Nevinovat!

Mihai Moldoveanu, care consideră că s-a aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit, a precizat că a aflat despre crima pentru care a fost învinuit abia după aproximativ o lună de la faptă.

Moldoveanu a mai spus că, iniţial, el a fost acuzat pentru complicitate la tentativă de omor deosebit de grav şi tentativă de tâlhărie.  Despre cazul său, Moldoveanu susţine că, „din punct de vedere tehnic, este vorba despre o eroare judiciară”, iar  „din punct de vedere uman, este un ABUZ”.

 

SURSA: www.antena3.ro

Recomandările redacției