macinicO mare surpriză  s-a înregistrat la finalul Campionatul județean de șah Arad, prin victoria juniorului Victor Măcinic în vârstă de doar 14 ani. Sportivul, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național Moise Nicoară, studiază șahul la clubul Vados sub îndrumarea profesorului Sandu Ungureanu.
El a reușit să termine turneul neînvins, cu 5,5 puncte din 7 partide, înaintea maestrului internațional Ervin Mozes (Universitatea Arad) care, deși a terminat cu același număr de puncte, a avut un coeficient Bucholtz inferior. Locul trei i-a revenit unui alt veteran, Alexandru Brosman, de la Universitatea Arad.
Au fost acordate şi câteva premii speciale pentru cei mai buni jucători pe intervale de puncte elo: Alin Câmpeanu (Vados) la 1701-1900, Victor Moțiu (Vados, 9 ani) la 1501-1700, Rareș Pragai (Vados, 8 ani) la sub 1500. Cea mai bună jucătoare din turneu a fost Lorena Guiu (Vados).

Recomandările redacției